„Top Education Tour” aduce la Suceava ofertele de studiu ale scolilor de elita din Europa


Intră acum și în grupul de

Reprezentanţii unora dintre cele mai apreciate şcoli occidentale vor fi prezenţi la Suceava, pentru întâlniri personale cu elevii şi familiile acestora, interesaţi de programe liceale de studiu sau de tabere de limbi străine, în străinătate.

Astfel, în data de 27 Februarie 2014, ora 18.00, la Hotel Continental, reprezentanţi ai şcolilor de elită din Europa şi experţi educaţionali vor vizita oraşul Suceava în cadrul „Top Education Tour – Licee de elită şi tabere de vară în străinătate”, eveniment organizat de către Consultantul numărul 1 pentru studii în străinătate din România – IntegralEdu.

 Potrivit organizatorilor, participanţii la eveniment sunt reprezentanţii prestigiosului Cambridge Education Group, care reuneşte un grup de şcoli cu centre în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi alte locaţii din Europa, reprezentanţii celui mai bun colegiu elveţian Aiglon College şi ale celebrei şcoli britanice Sidcot School.

„Scopul acestui eveniment este de a aduce reprezentanţii unora din cele mai bune sisteme educaţionale din lume faţă în faţă cu elevii din Suceava şi să prezinte familiilor acestora oportunităţile de studiu, condiţiile de eligibilitate şi de admitere. Evenimentul constă într-o serie de prezentări şi seminarii în cadrul cărora elevii şi părinţii se vor familiariza cu programele de studiu şi programele de formare lingvistică în Europa”, explică organizatorii.

Consultanţii IntegralEdu vor furniza informaţii utile cu privire la cel mai potrivit mod de a alege un liceu în străinătate, pentru fiecare în parte, care sunt cele mai bune programe educaţionale pentru copii, cerinţele de admitere şi taxele de şcolarizare.

Întâlnirile se adresează şi copiilor care doresc să-şi îmbunătăţească cunoştinţele de limbă străină într-un mediu internaţional. Pentru aceştia vor fi prezentate oportunităţile de tabere de limbi străine, în străinătate, în cele mai potrivite şi preferate centre de limbi străine din Europa. Candidaţii vor avea posibilitatea de a alege din timp cel mai bun curs pentru ei şi să îşi rezerve vacanţa în centrul de limbi străine preferat, unde concurenţa internaţională este mare şi locurile sunt ocupate foarte repede.

Acest eveniment educaţional este parte din programul celui mai mare târg de consultanţă educaţională din România – World Education – şi are rolul de a veni în sprijinul elevilor ambiţioşi din afara Bucureştiului cu informaţii de primă mână şi oportunităţi de a studia în şcoli de elită din străinătate. Misiunea principală a proiectului „World Education”, organizat de IntegralEdu, este să aducă mai aproape sistemele occidentale de învăţământ de familiile şi candidaţii din România.

Evenimentul este special conceput pentru toţi elevii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani care doresc să obţină o diplomă occidentală de liceu şi care doresc să-şi asigure admiterea la o universitate internaţională de top.

Serviciile de consultanţă educaţională sunt gratuite iar intrarea la eveniment este liberă pentru toţi cei care doresc să beneficieze de această oportunitate. Având în vedere timpul limitat de vizită în oraşele planificate pentru evenimentul Top Education Tour (Constanţa, Galaţi, Bacău, Suceava, Iaşi), candidaţii se pot înscrie în avans pentru întâlniri individuale pe http://www.integraledu.ro/index.php?mod=top_education_tour, unde poate fi găsit şi programul evenimentului sau la [email protected].


Intră acum și în grupul de