Intră acum și în grupul de
În ceea ce priveşte experienţa participării la un Campionat Mondial, Petru Ghervan a precizat că prezenţa sa în Croaţia poate fi considerată una dintre cele mai mari realizări din cariera sa de antrenor. „A fost foarte important pentru mine că am ajuns acolo. Nimic nu se compară cu prezenţa la o asemenea competiţie. Am cunoscut în Croaţia cele mai mari personalităţi ale handbalului mondial, am văzut cum se organizează cele mai puternice echipe din lume şi pot spune că am învăţat multe. Poate şi noi dacă am fi tratat altfel meciul cu Franţa am fi reuşit mai multe dar avrut să avem debut bun. Cu siguranţă dacă ne-am fi păstrat energiile pentru partida cu Ungaria, altul ar fi fost rezultatul” a declarat Ghervan.
Intră acum și în grupul de