Intră acum și în grupul de
Anul 2009 a început foarte bine pentru secţia de lupte greco-romane a LPS Suceava. Luptătorii antrenaţi de Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan au efectuat un stagiu de pregătire la Câmpulung Moldovenesc acolo unde au beneficiat de condiţii excelente. “Condiţiile de cazare şi masă au fost foarte bune iar în ceea ce priveşte pregătirea sportivilor am avut ca obiectiv principal, adaptarea organismului la efort. Consider că a fost un stagiu reuşit şi vreau să mulţumesc dlui Bernicu, directorul CSŞ-LPS Suceava şi dlui inspector Gheorghe Coman, care ne-au ajutat să efectuăm deplasarea la Câmpulung” a declarat antrenorul Andrei Bolohan.
În lotul care a participat în acest cantonament s-au aflat Ioan Burlică, Dan George Rotari, Cezar Buburuzan, Cătălin Solovăstru, Ionuţ Croitori, Ionuţ Gherman, Andrei Apetre, Ionuţ Acostăchioaie, Răzvan Pandelea şi Cristian Ostrovan.
Intră acum și în grupul de