Intră acum și în grupul de
Aflaţi în drum spre Cluj acolo unde astăzi vor înfrunta pe U Transilvania, handbaliştii şi oficialii de la CS Universitatea care va fi adversarul din sferturile de finală ale Challenge Cup. La auzul veştii că-i vor înfrunta pe austriecii de la Krems, Petru Ghervan i-a anunţat imediat şi pe jucători care au început să aplaude. „E bine. Acum nu ştim prea multe despre ei dar cu siguranţă ştim că Austria este o ţară civilizată şi oamenii de acolo la fel. De asemenea ne va fi uşor şi cu transportul pentru că sunt curse directe spre Viena”, a fost prima declaraţie a lui Petru Ghervan după tragerea la sorţi.
Localitatea Krems, la 822 de kilometri de Suceava
Handbaliştii suceveni vor face deplasarea pentru meciul tur de la Krems cu avionul până la Viena iar de acolo cu un autocar.
Delegaţia Universităţii va parcurge cei 740 de kilometri ce despart Suceava de Viena cu o cursă regulată, ei urmând să facă cel mai probabil o escală la Timişoara. Localitatea Krems se află la 82 de kilometri NV de Viena distanţa aceasta urmând să fie parcursă de „studenţi” cu un autocar. Din punct de vedere organizatoric, UHK Krems este un club profesionist în cadrul căruia funcţionează echipe de juniori Under 9, U11, U13, U15, U17, U19, U21 şi U23, ceea ce spune multe despre adversarul sucevenilor. În lotul echipei din Krems se regăsesc şi 3 stranieri, un croat, un ceh şi un sârb.
Iată programul complet al sferturilor de finală din Cupa Challenge:
UCM Reşiţa – Proleter Naftagas (Serbia)
UHK Krems (Austria) – CS Universitatea Suceava
Bern Muri (Elveţia) – Ştiinţa Bacău
Buducnost Podgorica (Muntenegru) – Beşiktaş Istanbul (Turcia).
Intră acum și în grupul de