Intră acum și în grupul de
În etapa a XVI-a a Ligii a IV-a, Bradul Putna – CS Gura Humorului 0 – 0
CS Gura Humorului, liderul de necontestat al Ligii a IV-a, a înregistrat în etapa a XVI-a cel de-al doilea său egal din acest sezon de campionat. Elevii antrenorilor Robert Moloci şi Gigi Lazăr nu au reuşit să marcheze în poarta celor de la Bradul Putna, pregătiţi de antrenorul Victor Găluşcă, scorul final al disputei fiind 0 –0. În pofida acestei remize, în clasamentului Ligii a IV-a CS Gura Humorului păstrează 11 puncte avans faţă de a doua clasată Unirea Boroaia.
Bradul Putna: Zubaş – Dănilă, Ţugui, Turliuc, Florescu, Ţurcan, Simota, Martinescu, Leonte, Bijec, Romega. Au mai jucat. Fodor şi Georgescu.
CS Gura Humorului: Călinescu – Beleca, Căinari, Ruscan, Neagoe, Beldiman, Lazăr, Cocar, Gafiţa, Pânzariu, Kuruk. Au mai jucat: Negrea, Susanu şi Flutur.
Urmăritoarea celor de la CS Humorului, deşi la distanţă cam mare, Unirea Boroaia s-a impus clar pe teren propriu în faţa celor de la Steaua Dumbrăveni. Beneficiind de două „duble” ale lui Prisacă şi Chihaia, cei de la Boroaia s-au dovedit a fi peste o formaţie foarte tânără, care l-a avut pe banca de rezerve pe fostul bun jucător al echipei CSM Suceava, Cornel Dîrman în vârstă de doar 53 de ani.
Unirea Boroaia: Apetrei – Dobranschi, Ailenei, Nistoreasa, Chirovici, Olariu, V.Alexandru, Sava, Vicu, Prisacă, Chihaia. Au mai jucat: Cristea şi D.Ilie.
Steaua Dumbrăveni: Masliuc – Clim, Ghilan, Gh.Romaniuc, Zaiţ, Agache, Sîrbu, Cîrlig, Răuţ, Hermeniuc, Rebenciuc. Au mai jucat. Ştirbu.
Au marcat: Prisacă şi Chihaia de câte două ori pentru gazde şi Ştirbu pentru oaspeţi.
Intră acum și în grupul de