Intră acum și în grupul de
Italia va intra în cursa pentru organizarea turneului final al Campionatului European de fotbal din 2016, a anunţat, ieri, Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC). La finalul unui consiliu federal care s-a ţinut la Roma, preşedintele FIGC, Giancarlo Abete, a precizat că o scrisoare de intenţie în acest sens va fi adresată în următoarele zile către UEFA. Ţările candidate au timp până la 9 martie pentru a trimite o scrisoare de intenţiei către forul european. Dosarele candidatelor vor trebuie să fie transmise nu mai târziu de 15 februarie 2010.
Decizia finală şi numele ţării gazdă a Euro-2016 va fi anunţată la 27 mai 2010, într-un Comitet Executiv al UEFA. Pentru prima dată în istorie, ediţia din 2016 a Campionatului European va avea la 24 de echipe. Comitetul a subliniat necesitatea ţărilor gazdă de a pune la dispoziţie nouă stadioane. Italia a fost de asemenea candidată pentru găzduirea Euro 2012. Chiar dacă era considerată favorită, Italia a fost învinsă în această cursă de tandemul Polonia-Ucraina. Franţa, Norvegia şi Suedia (împreună), au anunţat deja că intenţionează să-şi depună candidatură pentru Euro-2016. Scoţia şi Ţara Galilor, care au luat în considerare o candidatură comună, au anunţat că se retrag din această cursă.
Intră acum și în grupul de