Luptă cu gorjenii pentru două puncte importante (Handbal, Liga Naţională)


Intră acum și în grupul de

CS Universitatea Suceava – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, sâmbătă, ora 11, sala LPS

Învinşi la Constanţa în etapa intermediară de miercuri, handbaliştii Universităţii Suceava vor să continue seria victoriilor de pe teren propriu. În sala LPS, „studenţii” au făcut deja trei victime în acest an, portughezii de la Sao Bernardo (de două ori), Dinamo Baumit Bucureşti şi Ştiinţa Bacău plecând învinse din fieful sucevenilor. Sâmbătă, de la ora 11, Universitatea va întâlni formaţia Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a din Liga Naţională. Cu un punct mai puţin decât echipa locală, gorjenii vin la Suceava cu un moral bun după succesul de acasă cu Ştiinţa Bacău, scor 25-24. Partida se anunţă a fi un test dificil pentru universitari, la care va reveni în teren şi Leonard Bibirig, acesta absentând în runda precedentă.

„Ne aşteaptă un meci extrem de dificil pe care însă trebuie să-l câştigăm neaparat. Vom întâlni o echipă care are unul dintre primele 4-5 bugete din Liga Naţională şi care vrea să joace anul viitor în cupele europene. În comparaţie cu jucătorii noştri, cei de la Tg. Jiu joacă pe bani mulţi şi cu siguranţă asta îi motivează foarte mult. În orice caz, am înţeles că s-au impus destul de greu în partida cu Ştiinţa după un final de meci în care băcăuanii au jucat 8 minute în inferioritate numerică. Sigur ei vin la Suceava să câştige dar noi mizăm pe forţa grupului”, a declarat Petru Ghervan.

Directorul tehnic al sucevenilor şi-a făcut bine lecţiile pentru confruntarea de sâmbătă, luând detalii despre Pandurii chiar de la antrenorul Ştiinţei Bacău, Gabi Armanu. Principalul pericol din tabăra „energiilor” în meciul cu CS Universitatea, se anunţă a fi noua achiziţie a gorjenilor, interul stânga portughez, Jose Coelho, autor a 9 goluri în meciul cu Ştiinţa Bacău. Pe lângă acesta, Armanu l-a remarcat miercuri şi pe portarul Milan Kosanovic care a făcut minuni între buturi. „Am înţeles că acest Coelho vine din campionatul spaniol ceea ce înseamnă că este jucător foarte valoros. Îl mai au şi pe pivotul Giotoiu, un jucător foarte bun, plus că nu trebuie uitaţi Murtaza, Truică sau Păiuş. Faţă de ce au avut în tur s-au întărit considerabil”, a spus directorul tehnic al „studenţilor”, care a ţinut să remarce şi faptul că echipa gorjeană este acum antrenată de Vasile Stângă.

Handbaliştii universitari au primit şi joi şi o veste bună. Bugetul echipei pentru anul 2009 a fost mărit, astfel că “studenţiiţ” vor primi din partea Consiliului Local, 10 miliarde de lei vechi. Directorul tehnic al “studenţilor” Petru Ghervan spune că iniţiativa primarului Ion Lungu este lăudabilă însă în opinia sa calculele sunt făcute pentru realizarea unui buget similar cu cel din 2008. “Nu cred că într-un an de criză cum se anunţă 2009, bugetul se va realiza în proporţie de 100%, asta însemnând că vom primi atât cât se va realiza bugetul, pe la 60-70%. În orice caz faptul că autorităţile locale au fost mai darnice cu noi, ne obligă să continuăm pe o linie ascendentă”, a declarat Petru Ghervan.

Partida de sâmbătă va arbitrată de o brigadă internaţională, alcătuită din Gheorghe Bejinariu (Argeş) şi Alin Cârligeanu (Bucureşti), în vreme ce observatorul delegat la acest joc este şeful arbitrilor din România, Valter Dâncescu.

Programul complet al etapei a XVII-a:

CS Universitatea Suceava – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu
Ştiinţa Bacău – Poli Timişoara
Dinamo Baumit – Steaua MFA
UCM Reşiţa – CSM Medgidia
CSM Oradea – HC Odorhei
Minaur Baia Mare – U Transilvania Cluj
CS H&V Piteşti – HCM Constanţa

Clasament

1 HCM Constanţa 17 14 0 3 476-397 28p
2 UCM Reşiţa 17 12 1 4 515-444 25p
3 Dinamo Baumit 17 11 2 4 515-493 24p
4 Steaua MFA Bucureşti 17 10 2 5 534-471 22p
5 Ştiinţa Bacău 17 11 0 6 492-474 22p
6 HC Odorhei 17 10 1 6 465-457 21p
7 CS Universitatea Suceava 17 7 2 8 489-469 16p
8 U Transilvania Cluj 17 7 2 8 498-522 16p
9 CSM Medgidia 17 7 1 9 448-452 15p
10 Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 17 6 3 8 444-450 15p
11 Poli Izometal Timişoara 17 5 3 9 441-458 13p
——————————————————————————————————————-
12 Minaur Baia Mare 17 6 1 10 426-483 13p
13 CSM D&C Oradea 17 2 0 15 469-532 4p
14 CS H&V Piteşti 17 1 2 14 430-508 4p


Intră acum și în grupul de