Intră acum și în grupul de
Cetatea Suceava – Sportul Studenţesc 3 – 0 (1 – 0)
La primul joc oficial din acest an disputat pe Areni, Cetatea Suceava a făcut instrucţie cu Sportul Studenţesc, învingând cu 3-0 echipa din Regie, la capătul unui joc spectaculos în unele momente. Colban în minutul 2 şi Romaniuc în minutele 47 şi 71 au fost artizanii principali ai succesului obţinut sâmbătă, într-un meci contând pentru etapa a 19-a din eşalonul secund.
Învinşi în runda trecută de FCM Bacău, fotbaliştii lui Ovidiu Murariu aveau o singură alternativă în confruntarea cu „gaşca nebună”: să învingă. Orice alt rezultat ar fi periclitat serios şansele Cetăţii de a mai spera la evitarea retrogradării.
În aceste condiţii, „galben-albaştrii” au intrat foarte determinaţi pe teren şi după numai două minute, juniorul Golofca centrează perfect pentru Colban, care reia mingea în plasa porţii adverse din 6 metri. 1-0 pentru Cetatea însă tribunele din Areni în care s-au adunat aproximativ 1000 de spectatori nu erau convinse că minunea se poate produce. Cele aproape 7 luni care trecuseră de la ultimul succes în campionat nu au fost uitate uşor de fanii prezenţi la meci. Mai ales în condiţiile în care după primirea golului, „studenţii” antrenaţi de Adrian Falub au ieşit serios la joc. Defensiva suceveană, alcătuită din Feraru, Sevaciuc şi Bernard nu s-a panicat şi astfel orice încercare a oaspeţilor de a se apropia de poarta căpitanului Andrei Roheţki a fost oprită din faşă. Mai mult decât atât, sucevenii au început să speculeze foarte bine spaţiile libere din apărarea bucureştenilor şi ori de câte ori au scăpat pe contraatac au pus în pericol poarta tânărului Samoilă. Aşa s-a întâmplat şi în minutul 15 când şutul expediat de Vespazian Colban a trecut puţin peste transversala porţii oaspeţilor. A urmat perioadă în care cele două echipe au făcut joc de uzură, disputat mai mult la mijlocul terenului. Din tribuna oficială, acolo unde s-a aflat şi primarul Ion Lungu, patronul „studenţilor”, Vasile Şiman, a făcut spume. Finanţatorul „gaăştii nebune” s-a arătat indignat de numeroasele fragmentări ale jocului şi a reproşat acest lucru şi brigăzii conduse de băcăuanul Emil Voicu.
Debutul reprizei secunde a fost tras la indigo. Nici bine nu s-au aşezat pe teren şi oaspeţii s-au văzut conduşi cu 2-0. De această dată rolul servantului i-a aparţinut lui Celpan, care a centrat bine în careu, Cioranu a greşit degajarea, mingea a ajuns la marginea careului de 16 metri de unde Romaniuc a înscris cu un şut ce a lovit mai întâi bara! Fără să mai aibă nimic de pierdut, la acest scor, bucureştenii s-au avântat în atac. Ferfelea şi Curelea s-au dovedit a fi cei mai periculoşi însă defensiva suceveană a fost de neîntrecut.
A venit minutul 71 în care avea să se consfinţească scorul final. Celpan lobează mingea peste apărarea adversă pentru Romaniuc, care venit în viteză îl driblează pe Samoilă şi înscrie cu un lob de efect în poarta rămasă goală. Reuşita de excepţie a fostului jucător rapidist a descătuşat puţinii spectatori de pe Areni care acum erau siguri de victoria favoriţilor. Între timp, Ovidiu Murariu i-a aruncat în luptă pe Martin, Homneac şi Azaharioaei, ultimul debutând la Cetatea cu acest prilej. În minutele 75 şi 80 s-a evidenţiat şi portarul Andrei Roheţki care a intervenit spectaculos la şuturile din lovitură liberă expediate de Ferfelea şi Marius Nae.
Fluier final a consemnat un succes categoric al Cetăţii. În afara celor trei puncte extrem de preţioase, sucevenii au mai câştigat sâmbătă încredere şi speranţe mai mari de a se salva de la retrogradare.
Au evoluat formaţiile:
Cetatea Suceava: Roheţki – Feraru, Sevaciuc, Bernard – Golofca, Romaniuc, Onciu, Celpan, Şuleru – Guriţă (64 Homneac), Colban (73 Martin). Antrenor: Ovidiu Murariu
Sportul Studenţesc: Samoilă – Ciupe (46 Truţă), Cioranu, Lung, Patriche – Ghinga, (69 Dobre) Cr. Irimia, Ferfelea, Cr. Irimia, A. Lungu – Nae, Curelea. Antrenor: Adrian Falub
Intră acum și în grupul de