Vor şase puncte în următoarele trei etape


Intră acum și în grupul de

Şase puncte în următoarele trei meciuri. Acesta este obiectivul Universităţii Suceava pentru cele trei jocuri pe care „studenţii” le vor disputa într-un interval de 7 zile. Directorul tehnic al CSU crede că numai aşa echipa sa poate emite din nou pretenţii la un loc de cupă europeană pentru sezonul 2009-2010. „Dacă vrem să fim acolo trebuie să câştigăm la Piteşti, apoi miercuri acasă cu Timişoara şi la Baia Mare cu Minaur”, a explicat Petru Ghervan. În opinia acestuia, CS Universitatea ar trebui să-şi adjudece victoria în confruntarea cu Minaur, un succes la Baia Mare fiind mai la îndemână decât o victorie acasă cu Steaua. „Ştim că Minaur şi-a mai revenit dar suntem obişuiţi. Mai toate echipele îşi revin înainte să joace împotriva noastră. Personal, cred, deşi va fi extrem de greu, că trebuie să câştigăm neaparat meciul de la Baia Mare. Până atunci însă, cel mai important meci este cel cu Piteştiul. Orice alt rezultat decât victoria ne scoate din cărţi”, a mai adăugat Ghervan.

Partida din etapa a 19-a dintre CS H&V Piteşti şi Universitatea Suceava va fi oficiată de o brigadă de arbitri din Baia Mare, alcătuită din Ionuţ Marta şi Ştefan Hendrea. Jocul dintre cele două formaţii se va disputa în Sala Trivale din Piteşti.

Clasament

1 HCM Constanţa 18 15 0 3 510-422 30p
2 UCM Reşiţa 18 13 1 4 545-467 27p
3 Dinamo Baumit 18 12 2 4 553-519 26p
4 Ştiinţa Bacău 18 12 0 6 519-497 24p
5 HC Odorhei 18 11 1 6 500-484 23p
6 Steaua MFA Bucureşti 18 10 2 6 560-509 22p
7 CS Universitatea Suceava 18 8 2 8 521-491 18p
8 U Transilvania Cluj 18 7 2 9 518-545 16p
9 CSM Medgidia 18 7 1 10 471-482 15p
10 Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 18 6 3 9 466-482 15p
11 Minaur Baia Mare 18 7 1 10 449-503 15p
12 Poli Izometal Timişoara 18 5 3 10 464-485 13p
13 CSM D&C Oradea 18 2 0 16 496-567 4p
14 CS H&V Piteşti 18 1 2 15 445-542 4p


Intră acum și în grupul de