Piţurcă: „Îi vom ataca pe sârbi din primul minut!”


Intră acum și în grupul de

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat la reunirea lotului pentru meciul programat sâmbătă, cu Serbia, în preliminariile Cupei Mondiale, că echipa sa se va năpusti în atac încă din primul minut al confruntării de la Constanţa. Piţi îşi propune o partitură ultra-ofensivă, care să-i asigure trei puncte înaintea deplasării la Klagenfurt, acolo unde România va juca miercuri, 1 aprilie, împotriva Austriei: „Vom ataca din primul minut şi vom încerca să punem presiune pe sârbi. Cu Franţa ne-a ieşit destul de bine această strategie. Vreau ca jucătorii care vor intra pe teren să fie disperaţi, să alerge, să fie agresivi şi să dea tot”. Soluţia ultra-ofensivă poate însemna şi singura cale de salvare a tricolorilor, în condiţiile în care apărarea e peticită chiar în centru. Piţurcă nu va putea conta pe Chivu, Florentin Petre (ambii accidentaţi), Ghionea şi Goian (ultimii doi – suspendaţi). În schimb, îl are la dispoziţie pe Maximilian Nicu, care s-a prezentat la Casa Fotbalului cu paşaportul românesc în mână.

„Băieţii au fost foarte amabili, m-au primit bine. Nicoliţă şi Tamaş au glumit cu mine de cum m-au vă zut. Am venit pregătit, am învăţat chiar şi versurile imnului. Chiar dacă m-ar fi chemat şi la naţionala Germaniei, tot România aş fi ales-o. Nu o să mă supăr dacă nu sunt titular, numai dacă port tricoul naţionalei este o onoare. Am avut ceva probleme la gleznă, dar voi juca şi cu dureri, dacă e nevoie”, a declarat Nicu.

Max Nicu a dat dovadă de o punctualitate nemţească la plecarea lotului spre Constanţa, fiind primul care s-a urcat în autocar. În schimb, Marica s-a lăsat aş teptat de delegaţie peste zece minute, fiind claxonat de câteva ori până a apărut! Piţurcă a făcut o radiografie a adversarului: „Sârbii sunt buni la fazele fixe, dar în defensivă au şi ei unele probleme”. Selecţionerul pare să regrete convocarea lui Nicu: „S-a creat un entuziasm exagerat în jurul său. Nu prea era momentul să îl convoc, e o presiune prea mare pe el. Nu este genul de jucător care să dri bleze doi-trei adversari, e mai mult un fot balist de echipă”.

Lotul pentru meciurile cu Serbia şi Austria:

Portari: Bogdan Lobonţ (Dinamo), Costel Pantilimon (FC Timişoara)
Fundaşi: Cosmin Contra (Getafe), Cristian Săpunaru (FC Porto), Dorel Stoica (Univ. Craiova), Dorin Goian (Steaua), Gabriel Tamaş (Dinamo), Mirel Rădoi (Al Hilal), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Mihai Neşu (FC Utrecht)
Mijlocaşi: Bănel Nicoliţă (Steaua), Ovidiu Petre (Steaua), Paul Codrea (Siena), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Alexandru Bourceanu (Oţelul), Cristian Tănase (FC Argeş), Maximilian Nicu (Hertha Berlin)
Atacanţi: Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Adrian Mutu (Fiorentina), Gigel Bucur (FC Timişoara), Marius Niculae (Dinamo), Florin Costea (Univ. Craiova)


Intră acum și în grupul de