Cetatea ţinteşte locul 12 (Fotbal, Liga a II-a)


Intră acum și în grupul de

Prezent joi la conferinţa de presă dinaintea jocului cu CS Bufteam, preparatorul fizic Bogdan Grosu a vorbit despre confruntarea de sâmbătă, ora 11, pe Areni, contra echipei condeuse de sexy-impresara Ana Maria Prodan. „Chiar dacă a avut evoluţii fluctuante în retur, formaţia pregătită de Cristi Ţermure este una incomodă, cu jucători bine dotaţi din punct de vedere tehnic. Cei mai periculoşi fotbaliştii de la Buftea sunt fără îndoială experimentaţii Bogdan Vrăjitoarea şi Cristi Vlad”, a declarat Bogdan Grosu, care a mai precizat că jucătorii suceveni au beneficiat din plin de cele două săptămâni libere pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. „Mulţi dintre jucătorii noştri sunt foarte tineri sau provin din eşaloanele inferioare şi de aceea nu beneficiază de un fond fizic bine lucrat. Se acumulase o anume stare de oboseală, astfel că această pauză a fost bine venită pentru noi. Astfel, am putut să remediem o parte din carenţele fizice care au apărut la unii jucători”, a mărturisit Bogdan Grosu.

Preparatorul fizic al Cetăţii a vorbit şi despre situaţia lui Mugur Bolohan, jucător care îşi ispăşeşte sâmbătă ultima etapă de suspendare din cele 10, încasate după partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ, din tur. „Din cauza suspendării dar şi a accidentărilor, Bolohan nu s-a pregătit cot la cot cu coechipierii săi. Însă după ce se va reintegra, Mugur poate fi util echipei prin experienţa sa”, a explicat Grosu.

Din cauza accidentărilor, Claudiu Streinu şi Vespazian Colban vor rata confruntarea dintre Cetatea şi CS Buftea, partidă care va fi arbitrată de centralul vasluian Ciprian Amarandei, care a fost trimis de Comisia Centrală a Arbitrilor din nou pe Areni după ce în urmă cu două etape a oficiat meciul Cetăţii cu Progresul, scor 2-0. Ciprian Amarandei va fi ajutat la cele două linii de Mihai Artene (Vaslui) şi Daniel Hulubei (Vaslui).


Intră acum și în grupul de