Intră acum și în grupul de
Campionatele Naţionale de Automodele Captive (automodele cu elice) care s-au încheiat recent la Bucureşti au adus din nou în prim plan sportivii de la CSTA Suceava. Clubul sucevean a participat la întreceri cu 5 sportivi, doi juniori şi trei seniori, care au avut adversari de la opt cluburi din ţară.
La juniori, Adrian Cătană a devenit campion naţional, echipa CSTA Suceava situându-se în final pe locul IV.
La categoria seniori Ioan Botuşan a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, iar Florin Cătană a luat medalia de bronz, echipa CSTA Suceava clasându-se pe prima poziţie.
Clasamentul general la finalul Campionatelor Naţionale de Automodele Captive a fost realizat doar la juniori, formaţia CSTA Suceava situându-se pe locul III. Un lucru inedit legat de aceste Campionate Naţionale de Automodele Captive este acela că antrenorii echipei CSTA, Ioan Botuşan şi Sorin Cătană au fost în acelaşi timp şi competitori.
Intră acum și în grupul de