Tribunalul de la Lausanne va decide clasamentul!


Intră acum și în grupul de

Ierarhiile din fotbalul românesc nu se mai stabilesc pe teren, ci prin sălile de judecată ale Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi ale comisiilor federale.

Nu numai FC Timişoara aşteaptă un verdict favorabil de la TAS, ci şi Farul Constanţa. Dobrogenii au solicitat să li se acorde victoria cu 3-0 în meciul din tur cu Poli Iaşi, care nu s-a mai disputat la ora şi data stabilite din cauza faptului că instalaţia de nocturnă a arenei ieşenilor n-a funcţionat. FRF şi LPF au dispus rejucarea partidei la o altă dată, iar moldovenii au învins cu 2-1. „Marinarii” speră să obţină o victorie la „masa verde” contra ieşenilor şi să strângă 33 de puncte, iar cei de la Poli Iaşi să coboare, astfel, tot la 33.

Chiar dacă rezultatele directe vor fi egale (3-0, 0-3), Farul are avantajul că în ultima etapă va juca pe terenul codaşei CS Otopeni, în timp ce ieşenii vor avea o misiune grea în Giuleşti, împotriva Rapidului, care vizează un loc în Liga Europei. Gaz Metan, echipa care le desparte pe cele două acum în clasament, are un joc la fel de dificil în ultima etapă, pe teren propriu, cu campioana CFR Cluj.

Farul, o echipă care a strâns şapte puncte în ultimele trei meciuri, se poate salva, aşadar, dacă va câştiga litigiul cu Poli Iaşi şi meciul cu CS Otopeni, iar Gaz Metan şi Poli Iaşi nu vor învinge în ultima etapă. Dacă TAS nu va da curs solicitării „marinarilor”, lupta pentru evitarea ultimelor patru locuri se simplifică şi nu mai are decât o singură necunoscută. Toate speranţele „înecaţilor” se leagă de o eventuală retrogradare a celor de la FC Argeş.

Echipele care se bat pentru evitarea retrogradării continuă să protesteze şi vizavi de lipsa oricărei reacţii din partea mai-marilor fotbalului românesc în cazul FC Argeş, în ciuda actelor de corupţie din dosarul „Penescu şi arbitrii”. Nimeni nu s-a autosesizat în acest caz în care corupţia este evidentă.

FC Argeş speră ca acest caz să fie amânat. Dacă dosarul va ajunge cumva la vreo comisie, piteştenii vor adopta tactica tragerii de timp. Cazul ar putea fi tărăgănat de argeşeni prin tot felul de tertipuri şi prin cele trei comisii interne, dar şi la forurile internaţionale.

Sezonul viitor din Liga I va demara pe 1 august şi este greu de crezut că un dosar atât de greu va trece într-un timp atât de scurt de toate „apelurile” şi „recursurile” pe care piteştenii au dreptul să le facă, aşa cum prevăd regulamentele. În cazul în care FC Argeş va fi retrogradată, Farul şi Gaz Metan vor da lupta decisivă pentru locul 15. Constănţenii au avantajul rezultatelor directe (1-0 şi 2-0), dar medieşenii au nevoie de un singur punct cu CFR Cluj.

Clasament

1 Unirea Urziceni 33 21 6 6 50-19 69
2 Dinamo 33 20 5 8 54-25 65
3 FC Timişoara 33 20 7 6 58-37 61
4 CFR Cluj 33 16 11 6 44-24 59
5 U Craiova 33 15 11 7 44-24 56
6 Steaua 33 14 13 6 43-26 55
7 Rapid 33 16 6 11 42-32 54
8 FC Vaslui 33 16 6 11 43-37 54
9 FC Braşov 33 13 13 7 34-25 52
10 FC Argeş 33 11 8 14 36-45 41
11 Oţelul Galaţi 33 11 7 15 37-47 40
12 Pandurii Tg. Jiu 33 10 10 13 26-36 40
13 Gloria Bistriţa 33 11 5 17 31-42 38
14 Poli Iaşi 33 10 6 17 30-45 36
15 Gaz Metan 33 9 6 18 34-51 33
16 Farul Constanţa 33 8 6 19 27-50 30
17 CS Otopeni 33 4 7 22 26-54 19
18 Gloria Buzău 33 3 5 25 21-61 14
FC Timişoara – 6 puncte penalizare


Intră acum și în grupul de