Intră acum și în grupul de
Revenit de la lotul naţional, directorul tehnic al Universităţii Suceava, Petru Ghervan, şi-a reluat deja activitatea la echipa locală de handbal. Printre priotăţi se numără definitivarea lotului cu care „studenţii” vor aborda noul sezon competiţional dar şi stabilirea calendarului de pregătire pentru această vară. Dacă sâmbătă se vor întâlni pe esplanada Casei de Cultură unde vor primi titlurile de cetăţean de onoare acordate de primarul Ion Lungu pentru calificarea în finala Challenge Cup, pe 28 iulie este programată reunirea lotului şi plecarea spre Eforie Sud, acolo unde handbaliştii suceveni vor sta 7 zile. În cantonamentul de pe litoral, jucătorii vor face antrenamente de reacomodare la efort şi acolo unde este cazul, tratament.
La Eforie Sud merge şi Pralea
Petru Ghervan a precizat că la Eforie Sud va merge şi Bogdan Pralea, care se simte mult mai bine după problemele medicale care l-au chinuit spre finalul sezonului, urmând la întoarcerea de pe litoral, portarul Universităţii Suceava să meargă la un nou consult, la Bucureşti, la doctorul care l-a tratat şi pe portarul echipei naţionale a României, Rudi Stănescu.
Intră acum și în grupul de