Intră acum și în grupul de
Subprefectul Eugen Girigan i-a asigurat pe cei prezenţi că instituţia prefectului va fi alături de sportul sucevean chiar dacă această ramură se confruntă cu destule probleme financiare. „Sportul întâmpină dificultăţi de ordin financiar. În activitatea pe care am avut-o în sport înainte de 1989 am încercat să ajutăm sportul judeţean. Ca şi formaţii am sprijinit activitatea echipei de volei şi a celei de rugbi în momente mai deosebite. După 1989 am sprijinit activitatea echipei de volei dar şi alte sporturi.
Într-un moment deosebit, în 2007, o echipă de aeromodele nu avea bani să facă deplasarea la un concurs din Polonia, iar eu am apelat la câţiva agenţi economici şi i-am ajutat. În numele instituţiei prefectului aduc mulţumiri echipei care a condus DSJ. Sper într-o colaborare bună între cei care au condus până acum DSJ-ul şi cei care vor conduce de acum înainte. Din partea instituţiei prefectului vă asigur de toată solicitudinea. Vom interveni la MTS pentru a suplimenta banii pentru sportul sucevean, mai ales că este o finanţare modestă dacă ne raportăm la numărul cluburilor şi asociaţiilor sportive. Vrem ca acest serviciu deconcentrat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii bune”, a declarat Eugen Girigan.
Directorul coordonator al DSJ Suceava, Cătălin Coman, şi-a exprimat speranţa că în mandatul său sportivii suceveni vor obţine rezultate cât mai bune. „Vă asigur că vom avea colaborare optimă şi vom obţine rezultate. Când spun asta mă bazez pe cantitatea şi calitatea sportivilor. Mă bazez şi pe profesorii, antrenorii şi sportivii din judeţul nostru. Vrem să avem cât mai mulţi sportivi medaliaţi la competiţiile interne şi externe şi o prezenţă cât mai bună la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. Sperăm să obţinem acea suplimentare pentru că avem nevoie de bani pentru a face faţă pe toate fronturile”, a declarat Cătălin Coman.
Valerică Gherasim va conduce şi în următorii 4 ani, activitatea de la CSM Suceava. Imediat după numirea sa oficială, Gherasim a ţinut să precizeze rezultatele remarcabile obţinute de sportivii de la CSM Suceava, printre care şi prezenţa Cristinei Casandra şi a lui Alexandru Bodnar la Jocurile Olipice de la Beijing. „CSM Suceava este clubul fanion al judeţului Suceava. Este singurul club din Moldova care a avut doi sportivi la Olimpiada de la Beijing, prin Cristina Casandra şi Alex Bodnar. Pentru clubul nostru şi judeţul Suceava este un rezultat foarte bun mai ales că asemenea participare nu am mai avut din 1992, la Jocurile Olipice de la Barcelona, prin Iuliana Ciobotariu. Ţin să mulţumesc colegilor de la club şi de la DSJ cu care am lucrat foarte bine. Îmi doresc să avem aceleaşi rezultate sau chiar mai bune şi în viitor. Va fi greu dar nu imposibil de realizat obiectivele pe care ni le propunem. Trebuie să spun că am avut şi am o colaborare bună cu Primăria Suceava, Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi LPS. De asemenea, îi mulţumesc domnului subprefect că ne-a onorat azi cu prezenţa.”
Marius Siretean (director coordonator la CSTA Suceava): „Din 1929, când s-a înfiinţat, şi până azi, CSTA Suceava a fost un club care a obţinut rezultate bune şi foarte bune. CSTA nu este un club cu vizibilitate pentru că nu reprezintă sporturi olimpice. Noi am obţinut rezultate foarte bune de-a lungul timpului şi am încercat să aducem Sucevei un plus de imagine la nivel naţional şi internaţional. Sper să continuăm în aceeaşi linie pentru că rachetomodelismul de la Suceava este recunoscut”.
Intră acum și în grupul de