Ioan Radu recunoaşte: „Suferim la capitolul tehnico-tactic” (Fotbal, Liga a II-a)


Intră acum și în grupul de

Reveniţi din cantonamentul de la Poiana Negri unde au stat 10 zile, fotbaliştii de la Cetatea Suceava au avut 2 zile libere, iar de azi vor relua antrenamentele pe Stadionul „Unirea”. „Am beneficiat de condiţii foarte bune de cazare şi masă pe perioada cantonamentului, iar antrenamentele le-am făcut la Vatra Dornei. Din păcate nu am scăpat de problemele medicale, Adrian Dumitru şi Constantin Colban fiind nevoiţi să stea departe de teren mai mult timp. Dacă din punct de vedere fizic pot spune că jucătorii se prezintă bine, consider că mai este de lucrat la capitolul tehnico-tactic. Sunt mulţi jucători proveniţi de la juniori sau din Liga a IV-a care nu au beneficiat de o pregătire corespunzătoare în acest sens”, a declarat Ioan Radu.

Trei amicale în această sâptămână

În această săptămână Cetatea Suceava va disputa trei meciuri de pregătire, după următorul program:
Miercuri, 22 iulie, ora 11: Cetatea Suceava – FCM Bacău (Stadion „Nada Florilor”, Fălticeni)
Joi, 23 iulie, ora 18: Cetatea Suceava – FC Panciu (Stadion „Nada Florilor”, Fălticeni)
Sâmbătă, 25 iulie, ora 11: FCM Bacău – Cetatea Suceava (Stadion „Municipal”, Bacău).

Remizele cu Aerostar şi Panciu sunt irelevante

Ioan Radu crede că cele două rezultate de egalitate înregistrate de Cetatea, 1-1 cu Aerostar şi 1-1 cu FC Panciu nu sunt concludente. „S-a simţit o stare de oboseală în rândul jucătorilor. Până la urmă este o stare normală după 10 zile de pregătire intensă. Cred că abia în jocurile următoare vom putea vorbi cu adevărat despre randamentul fotbaliştilor noştri”, a mai spus Radu.
Tehnicianul Cetăţii este conştient că clubul trece printr-o perioadă mai puţin fastă în ce priveşte resursele financiare şi de aceea este decis să se descurce cu jucătorii de care dispune în acest moment.

Andronic e o variantă pentru defensivă

Cu toate acestea, în următoarele zile, la Cetatea ar putea reveni fundaşul Dorian Andronic. Transferat în urmă cu doi ani la FC Vaslui, fostul internaţional de juniori nu are şanse să prindă lotul echipei antrenate de Cristian Dulca şi ar putea fi trimis să joace la echipa a doua a grupării finanţate de Adrian Porumboiu. O altă variantă pentru Andronic ar fi un împrumut la Cetatea, soluţie care ar fi agreată de ambele părţi. Pe de o parte Andronic şi-ar putea relansa cariera, lucru care ar fi benefic atât Vasluiului cât şi Cetăţii, Ioan Radu recunoscând că echipa sa suferă în compartimentul defensiv.

În atac stăm bine…

Cât priveşte atacul, antrenorul formaţiei din Areni crede că „numeric Cetatea să bine în avanposturi, unde beneficiem de jucători cu experienţă la nivelul eşalonului secund, aici referindu-mă mai ales la Dicher, Homneac şi Andrieş”.
Ioan Radu a impus în ultimele meciuri de verificare sistemul 4-4-2, cu doi fundaşi de bandă clasici, în această postură aflându-se Tomescu (pe partea stângă) şi Duman (pe partea dreaptă). În lipsa acestora însă, tehnicianul nu are alte alternative.


Intră acum și în grupul de