Intră acum și în grupul de
Federaţia Română de Hochei pe gheaţă este decisă să nu mai permită echipei de juniori a CSM Suceava să mai organizeze meciurile de pe teren propriu la patinoarul de pe strada Universităţii. Şi asta pentru că mai multe echipe din Campionatul Naţional s-au plâns de faptul că nu au condiţii atunci când joacă la Suceava, referindu-se în principal la faptul că jucătorii trebuie să se echipeze pe holuri. La fel au procedat şi arbitrii care au fost pe la Suceava. Oficialii federaţiei s-au sesizat şi au somat Clubul Municipal Suceava să rezolve această problemă, în caz contrar urmând ca echipa de juniori să nu mai fie acceptată în competiţii organizate de Federaţie.
Toate problemele au apărut din cauza faptului că în vestiarul destinat echipelor vizitatoare şi cel al arbitrilor, îşi desfăşoară activitatea secţia de box a CSM Florconstruct Suceava.
Plângeri neoficiale au apărut şi de la părinţi ai copiilor, care, în sezonul de iarnă, vor să practice patinajul de agrement, aceştia fiind nemulţumiţi de faptul că atât băieţii, cât şi fetele folosesc aceeaşi toaletă.
Nevoit să părăsească sediul patinoarului din Suceava, mai ales în condiţiile în care contractul dintre CSM Florconstruct şi Primăria Suceava a expirat, antrenorul Doru Iftime s-a arătat deranjat. Boxerii suceveni vor trebui să elibereze încăperile pe care le ocupă la patinoar, întrucât acolo vor avea loc lucrări de modernizare, fapt confirmat şi de surse din cadrul Primăriei.
Preşedintele Valerică Gherasim şi-a manifestat disponibilitatea de a căuta împreună cu primarul Ion Lungu cea mai bună variantă pentru ca secţia de box să-şi desfăşoare activitatea în continuare, dar s-a arătat deranjat de atitudinea antrenorului Doru Iftime, care se pare că nu vrea să părăsească sediul patinoarului.
„Domnul Iftime trebuie să înţeleagă că acolo este patinoarul Sucevei şi secţia de box nu-şi mai poate continua activitatea în incinta patinoarului. Până acum s-a putut, dar trebuie să căutăm o altă locaţie, pentru că deja am fost somaţi de Federaţia Română de Hochei pe gheaţă. E clar că nu se mai poate aşa, pentru că sunt afectate atât competiţiile echipei de hochei pe gheaţă, cât şi patinajul de agrement. După ce va reveni dl primar din concediu vom încerca să găsim o locaţie pentru secţia de box. Domnul Iftime trebuie să lase deoparte ambiţiile sale, pentru că nu-i putem satisface pretenţiile sale de a-şi desfăşura activitatea în zona în care vrea dumnealui. Sunt atâţia sportivi din Suceava care se pregătesc pe unde pot. Ca să nu mai spun că secţia de box se numeşte CSM Florconstruct Suceava, iar în ultimii doi ani am sprijinit extrem de mult această secţie care nu ne-a adus niciun campion naţional”, a declarat preşedintele CSM Suceava, Valerică Gherasim.
În ultimii doi ani, CSM Suceava a dotat secţia de box cu numeroase echipamente şi accesorii, cum ar fi 52 de perechi de mănuşi de competiţie, 25 de perechi de mănuşi pentru antrenament, 35 de proteze dentare, 20 de perechi de palmare, 22 bucăţi căşti de protecţie, 8 seturi (maieu şi şort), 8 treninguri de prezentare, 6 perechi pantofi sport „Mitre”, 5 treninguri „Mitre” din bumbac etc.
Intră acum și în grupul de