Campionul şi vicecampionul României la Campionatele naţionale de marş sunt suceveni (Atletism)


Intră acum și în grupul de

La sfârşitul săptămânii trecute, Bucureştiul a fost martorul unei noi performanţe remarcabile a atleţilor suceveni. La Campionatele naţionale de marş, doi dintre atleţii suceveni s-au situat pe primele două poziţii ale clasamentului final.

După o cursă de recuperare excelentă, Dragoş Neacşu (CSM CSU Suceava) a reuşit să treacă primul linia de sosire în faţa mai titratului său coleg de echipă Silviu Casandra (CSM Suceava) în proba de 20 kilometri marş.

„A fost o cursă deosebit de dificilă, care s-a disputat pe o căldură de 35 de grade. Silviu Casandra a condus prima parte a cursei, pentru ca apoi Dragoş Neacşu să preia iniţiativa. Mă bucură evoluţia sportivilor suceveni, dar mai ales cea a sportivului pe care-l pregătesc, pentru că a trecut peste momentele dificile ale cursei şi a câştigat”, a declarat antrenorul Radu Mihalescu.


Intră acum și în grupul de