Primul memoriu împotriva arbitrilor după 20 de ani (Rugby – Divizia Naţională)


Intră acum și în grupul de

Antrenorul sucevean Constantin Vlad a depus pentru prima oară o plângere împotriva arbitrului Gabriel Şeitan

Partida dintre Poli Iaşi şi CSM Bucovina Suceava a stârnit reacţia de dezaprobare a formaţiei sucevene care a fost dezavantajată de arbitrajul bucureşteanului Gabriel Şeitan. Este pentru prima dată de când antrenorul Constantin Vlad pregăteşte gruparea suceveană când a introdus un memoriu împotriva unui cavaler al fluierului.

„În mod sincer nu am crezut că voi ajunge vreodată într-o situaţie ca aceasta. Am trecut în viaţa de jucător şi antrenor peste momente grele, dar nu am considerat niciodată că arbitrul este vinovat. De această dată însă, am adunat prea multe în contul arbitrului Gabriel Şeitan şi mi-aş dori să nu ne mai arbitreze pe noi vreodată.

Nu pot spune că am fost perfecţi vreodată în meciurile în care ne-a fost arbitru, dar de fiecare dată a fost împotriva noastră şi ne-a tratat în mod diferit în comparaţie cu adversarii noştri. Nu îmi aduc bine aminte când am fost efectiv scos din sărite în ultimii 20 de ani, dar jocul cu Poli Iaşi din etapa trecută a fost unul în care arbitrul Gabriel Şeitan a exagerat. Nu vreau să îmi aduc aminte de partidele din anii trecuţi cu Poli Timişoara, Olimpia Bucureşti sau Dinamo, partide în care probabil am fi pierdut, dar am jucat bine şi ne-am străduit să păstrăm o diferenţă reală.

Am recurs la o astfel de metodă pentru că îmi doresc un arbitraj corect în rugby, unul în care să se ţină cont de eforturile depuse de jucători”, a declarat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.


Intră acum și în grupul de