Campusul Şcolar de la LPS Suceava rămâne în „stand-by”


Intră acum și în grupul de

Una dintre cele mai interesante şi valoroase proiecte din ultimii ani îl reprezintă Campusul Şcolar de cadrul LPS Suceava. După construcţia Sălii de Sport, care a durat şi ea câţiva ani buni, LPS Suceava a primit acceptul şi fondurile necesare pentru realizarea unui campus modern care să poată face cerinţelor europene.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a alocat începând din 2007 fonduri necesare unei investiţii de calibru la Suceava, aceasta dovedind că este o adevărată şcoală în handbalul juvenil românesc. Până în prezent, din 2007, LPS Suceava a primit de la forul tutelar suma de 7145 mii lei cu care s-au realizat lucrări de reabilitare, de investiţii şi dotări la Campusul de la LPS Suceava.

Cei care au trecut prin zonă au realizat amploarea construcţiilor şi faptul că LPS Suceava poate deveni un adevărat centru sportiv european. Din nefericire, fondurile s-au cam terminat şi tot ceea ce s-a făcut până acum intră într-o stare de conservare până vor apărea fonduri la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Tot ce se poate face în completarea proiectului Campus Şcolar la LPS Suceava a fost „lăsat” pe umerii Consiliului Local.

„Toată lumea cunoaşte probele economice ale României din ultima perioadă de timp. Pentru noi a fost păcat de faptul că în mod normal ar fi trebuit să finalizăm proiectul Campus Şcolar în luna noiembrie a acestui an, dar va trebui să aşteptăm. Un exemplu în acest sens îl constituie faptul că avem 120 de cereri pentru cazare pentru cele 40 disponibile în acest moment.

Am înţeles raţiunile celor de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi am apreciat faptul că ne-au răspuns într-un termen scurt, mai mult decât rezonabil, faţă de alte perioade de timp şi în aceste condiţii ştim pe ce ne bazăm”, a declarat directorul LPS Suceava, Dumitru Bernicu.


Intră acum și în grupul de