Cristina Casandra aleargă la Rieti (Atletism)


Intră acum și în grupul de

La finalul acestei săptămâni, Cristina Casandra va reveni pe pista de alergare, atleta suceveană numărându-se printre participantele la Grand Prix-ul de la Rieti (Italia). Casandra va alerga duminică, 6 septembrie, în proba de 3000 m obstacole, aceasta fiind prima cursă a sucevencei după Mondialele de la Berlin, unde a ratat calificarea în finală.

În ultimii doi ani, Cristina Casandra a avut prestaţii bune la Rieti. În 2007, suceveanca a ocupat locul secund după Ekaterina Volkova, timpul obţinut de Cristina fiind 9:30.39. În 2008, atleta legitimată la CSM Suceava s-a clasat pe locul patru la Rieti, ea alergând cei 3000 de metri cu timpul 9:38.81. Deţinătoare a recordului naţional, stabilit anul trecut în finala olimpică de la Beijing (9:16.85), Cristina Casandra vrea să aibă un final de sezon lipsit de accidentări şi cu rezultate cât mai bune.

“La Berlin am avut un ghinion incredibil cu acele dureri la genunchi, care m-au chinuit atât înainte de calificări cât şi în timpul cursei. Sper să nu mai am probleme de acest gen pentru că m-am pregătit foarte bine în acest an”, a declarat Cristina Casandra.


Intră acum și în grupul de