Intră acum și în grupul de
Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – CS Universitatea Suceava, sâmbătă, ora 18
CS Universitatea Suceava începe azi o nouă aventură în Liga Naţională, în prima etapă “studenţii” înfruntând Energia Pandurii Tg. Jiu, în deplasare. Misiunea sucevenilor va fi dificilă pentru că formaţia antrenată de Vasile Stângă s-a întărit considerabil înaintea acestui sezon, iar directorul tehnic Petru Ghervan ştie acest lucru.
“Suntem conştienţi că va fi mult mai greu decât anul trecut dar ne-am propus un obiectiv, clasarea pe locul 5 în campionat şi disputarea semifinalei în Cupa Challenge, astfel că trebuie să începem cu încredere. Băieţii ştiu că va fi mai greu. Nu mai suntem echipa de acum doi ani când surprindeam pe toată lumea. Toate echipele ne cunosc acum potenţialul dar noi mizăm în continuare pe dorinţa jucătorilor şi pe dăruirea lor. Suporterii trebuie să aibă încredere în noi pentru că atât jucătorii cât şi Leonard Bibirig se pregătesc cu seriozitate şi vor face tot posibilul pentru a îndeplini obiectivul propus”, a declarat Petru Ghervan.
La Tg. Jiu, Bibirig debutează oficial ca antrenor
Începând din acest sezon, Bibirig intenţionează să încheie cariera de jucător, pentru a-şi dedica timpul şi disponibilitatea în zona antrenoratului. Cu toate acestea, dacă va fi nevoie de el, nu va ezita să reintre în teren. „Am vrea să continuăm pe aceeaşi linie tactică, cu jocuri în viteză, cu jucători tineri, să creştem în continuare jucători care să asigure un viitor pentru handbalul românesc. Anul acesta m-am retras din activitatea compeţională ca jucator, încerc să o apuc pe cealaltă latură, a antrenoratului, ocazie cu care îi mulţumesc încă o dată domnului Ghervan pentru încrederea acordată. Am mare încredere în foştii mei colegi de echipă şi cu ajutorul lor sper să avem un parcurs bun şi în această ediţie de campionat. Aş mai fi putut juca, dar am vrut să dau şansa jucătorilor tineri să prindă mai mult echipa. In funcţie de accidentări şi de subţirimea lotului, există însă şi posibilitatea de reactivare ca jucător”, a mai spus antrenorul Universităţii Suceava.
Locul 5 un obiectiv realizabil, dar mai greu decât în sezoanele precedente
Noile achiziţii ale Pandurilor, Humberto, Kukrica şi Vukas îi dau dureri de cap antrenorului Leonard Bibirig, care până la ora meciului trebuie să găsească cele mai bune soluţii pentru a-i anihila pe cei trei stranieri ai gorjenilor, care au şi avantajul moral al victoriei obţinute la Cupa Steaua, 35-27 în faţa Universităţii.
“I-am întâlnit pe cei de la Pandurii şi am simţit pe pielea noastră forţa lor pe care sperăm să o contracarăm prin omogenitatea şi dăruirea noastră. Investiţiile făcute de oamenii de acolo ne arată clar că vor fi printre echipele cu pretenţii clare la o cupă europeană iar handbalul pe care îl joacă acum este cu mult peste cel din sezonul trecut. Noi, chiar dacă nu vom putea avea tot lotul la dispoziţie mergem acolo pentru a ne lupta şi pentru a obţine un rezultat cât mai bun. Campionatul este unul dificil, marea majoritate a echipelor s-au întărit şi au obiective îndrăzneţe. Pornim în campionat cu un handicap, avem câţiva jucători accidentaţi pe o raza mai îndelungată de timp, 3-4 luni de zile (Ţuţu, Ignat, Acatrinei), în timp ce Brădăţan şi Chiruţ se vor recupera într-un timp mai scurt. Suntem o echipă care munceşte foarte mult şi ne dăruim în teren, în vederea obţinerii victoriei. Abordăm toate meciurile cu gândul să le câştigăm şi jucăm cu inima, astfel că sperăm să depăşim situaţia grea în care ne aflăm, din punct de vedere al indisponibilităţilor din lot”, a mai spus Leonard Bibirig.
În noul sezon Bibirig crede că echipele care se vor bate la titlu sunt HCM Constanţa, UCM Reşiţa şi Steaua, dar pe parcurs se pot ivi multe surprize. ”Pregătirea a fost bună, efectuată pe plan local în cea mai mare parte a ei. Cel mai important transfer este al lui Bogdan Soldanescu, de la Constanţa. Este un jucător de valoare, care s-a integrat foarte bine în echipă, el fiind de aici din zonă, ştie echipa, jucătorii şi cam ce se cere de la ei. Singurele probleme întâmpinate de el au fost cele cu greutatea, dar a slăbit deja de când este la noi, 15-16 kilograme. Mă bucura modul în care s-a pregătit la noi, pentru că avem nevoie de un jucător cu potenţialul lui Budy”, afirmă Bibirig.
Petru Ghervan crede că CS Universitatea ar putea să se claseze pe locul 5 la finele sezonului 2009-2010 dar va fi greu. “În acest campionat, văd Suceava cu viaţa din ce în ce mai grea. Pretenţiile sunt tot mai mari, ne-am obişnuit spectatorii cu rezultate şi un joc de bună calitate, în timp ce lotul nu este mai tare decât cel de anul trecut. La titlu se vor bate Reşiţa, Constanţa şi Steaua, însa nu este exclus ca pretendentele la locul 1 să se lămurească în primele etape. Şi Târgu Jiu este o echipă valoroasă, iar campionatul se hotărăşte prin cumul de puncte. E bine că ambiţiile sunt din ce în ce mai mari, dăruirea pe măsură, astfel creşte calitatea campionatului”, considera directorul tehnic al CS Universitatea Suceava , Petru Ghervan.
Programul Universităţii Suceava în tur:
Etapa 1: Pandurii Tg.Jiu (deplasare)
Etapa 2: Minaur Baia Mare (acasă)
Etapa 3: CSM Medgidia (d)
Etapa 4: HCM Constanţa (a)
Etapa 5: Staeua Bucureşti (d)
Etapa 6: Rom Cri Braşov (a)
Etapa 7: CSM Satu Mare (d)
Etapa 8: Dinamo Bucureşti (a)
Etapa 9: HC Odorhei (d)
Etapa 10: Poli Timişoara (a)
Etapa 11: U Transilvania Cluj (d)
Etapa 12: Stiinţa Bacău (d)
Etapa 13: UCM Reşiţa (a)
Rezultate Universităţii Suceava în partidele amicale:
CSU Suceava – U Transilvania Cluj 26-22
CSU Suceava – U Transilvania Cluj 30-24
Memorialul “Mihai Mironiuc”, Suceava:
CSU Suceava – Olimpus Chişinău 35-30
CSU Suceava – HC Minaur Baia Mare 28-25
CSU Suceava – Ştiinţa Bacău 33-31
CSU Suceava – Steaua Bucureşti 27-23
Memorialul “Ioan Vlădescu”, Braşov:
CSU Suceava – Dinamo 29-19
CSU Suceava – Rom Cri Braşov 25-22
CSU Suceava – Stiinţa Bacău 30-32
Cupa Steaua, Chiajna
CSU Suceava – Pandurii Tg.Jiu 27-35
CSU Suceava – Steaua Bucureşti 24-33
CSU Suceava – CSM Bucureşti 27-25
Cupa Municipiului Bacău
CSU Suceava – Paok Salonic 32-33
CSU Suceava – HC Odorhei 33-23
CSU Suceava – Stiinţa Bacău 29-31
Constanţa a câştigat detaşat primul meci
Campioana HCM Constanţa a început în forţă noua ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin. Joi, fosta echipă a lui Bogdan Şoldănescu a învins HC Odorhei, cu scorul de 36-23. La pauză, ardelenii au fost conduşi cu 15-9.
La meciul cu Minaur se pun în vânzare postere cu echipa din finala Challenge Cup
Oficialii Universităţii Suceava au decis să continue vânzarea de materiale promoţionale începută încă din sezonul trecut. Astfel, la primul meci de pe teren propriu, contra celor de la Minaur Baia Mare, clubul sucevean va scoate la vânzare postere cu finalista Challenge Cup.
Preţul unui poster va fi de 4 lei, iar numărul acestora va fi limitat, doar 150 de bucăţi fiind tipărite. “Vrem să vedem dacă suporterii noştri nu au uitat de performanţa realizată în ediţia trecută a Cupei Challenge. Va fi un poster cu jucătorii din sezonul trecut, care au reuşit să joace finala acestei competiţii”, a explicat Petru Ghervan.
Petru Ghervan va fi antrenor principal al naţionalei la meciul cu Ungaria
Numit antrenor principal interimar de actuala conducere a FRH, Petru Ghervan are şanse mari conducă din această postură următorul meci al echipei naţionale, programat pe 19 septembrie, ora 18, la Oradea, unde “tricolorii” vor înfrunta naţionala Ungariei, într-un meci ce se va juca în memoria fostului handbalist Marian Cozma, ucis la începutul anului în ţara vecină. In acest sens, Petru Ghervan va trebui ca in următoarele 10 zile să decidă lotul de jucători pentru această acţiune, pe 14 septembrie fiind programată reunirea lotului.
Intră acum și în grupul de