Cetatea, în faţa ultimului hop înaintea granzilor (Fotbal, Cupa României)


Intră acum și în grupul de

Gloria II Bistriţa – Cetatea Suceava, marţi, ora 16.30

Pentru acest joc, Ioan Radu mizează pe dorinţa jucătorilor săi de a se califica şi a juca contra unei prim-divizionare. „Va fi un meci greu pentru că în această fază a competiţiei toate echipele îşi doresc să treacă de acest prag pentru a înfrunta numele mari din Liga I. Cred că o calificare este cu atât mai importantă pentru noi decât pentru bistriţeni, care oricum au echipă în prima ligă. Cupa României rămâne însă o competiţie în care jucătorii se pot afirma, meciurile sunt altfel mediatizate şi fiecare fotbalist poate fi luat în vizor de formaţii importante. Cred că jucătorii de la Gloria II îşi doresc să impresioneze pentru a face pasul spre echipa mare a clubului”, a declarat Ioan Radu.

Meciul dintre Gloria II Bistriţa şi Cetatea Suceava va fi condus la centru de o cunoştinţă mai veche a sucevenilor, centralul braşovean Florin Ghimbăşan, cel care în turul ediţiei trecute de campionat a arbitrat meciul dintre Cetatea şi CSM Ploieşti, la finalul căruia antrenorul de atunci, Marian Pană, a intrat pe teren pentru a-i cere socoteală. Ioan Radu crede că mâine nu vor fi probleme cu arbitrajul întrucât Florin Ghimbăşan nu ar avea niciun motiv pentru care să se răzbune pe Cetatea. „Cred că a şi uitat. De la acel meci el a mai condus multe alte partide şi ştiu că este văzut ca un arbitru bun. Nu cred că trebuie să ne facem probleme din acest punct de vedere. Important este ca noi să jucăm bine şi să câştigăm”, a declarat tehnicianul Cetăţii.

Ioan Radu crede că adversara de azi a Cetăţii, Gloria II Bistriţa nu va beneficia de aportul jucătorilor de la echipa mare. „În situaţia în care se află prima echipă, nu cred că îşi pot permite să trimită jucători la echipa a doua. În primul rând fiind un meci oficial există riscul unor accidentări şi apoi ei au un meci importnat în campionat cu Internaţional Curtea de Argeş”, a precizat antrenorul sucevean.

Noile achiziţii, Gonţa şi Plecanciuc se pun la punct fizic

Achiziţionat săptămâna trecută de Cetatea, atacantul din Republica Moldova, Victor Gonţa, are drept de joc pentru echipa locală. Conducerea clubului a rezolvat formalităţile necesare obţinerii dreptului de joc a noului vârf de atac astfel că acest ar putea debuta pentru Cetatea în viitorul apropiat. „Atât Gonţa cât şi Plecanciuc vor intra într-un program special de pregătire fizică şi sperăm să putem conta pe ei cât mai repede”, a declarat Ioan Radu.


Intră acum și în grupul de