Nume grele din fotbalul românesc vorbesc despre transferul lui Roman de la Suceava la Braşov


Intră acum și în grupul de

Suspiciunile legate de transferul internaţionalului Mihai Roman de la Cetatea la FC Braşov capătă amploare de la o zi la alta. Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a dezvăluit că l-a avut în mână pe Roman, dar i-a fost suflat prin mijloace “specifice” de preşedintele “stegarilor”, Dinu Gheorghe, zis şi “Vamă”. “Am fost pe post de fraier! Finanţam echipa Cetatea Suceava şi mă înţelesesem cu primarul Sucevei, Ion Lungu, să nu fie transferat niciun jucător fără aprobarea mea. La finalul sezonului 2007 am vrut să-l aduc pe Roman la Vaslui, dar cei de la Braşov l-au ascuns, pentru că au făcut nişte şmecherii cu oficialii de la Cetatea”, a spus Porumboiu.

“Cetatea Suceava s-a făcut că nu i-a plătit lui Roman vreo 2.000 de euro şi astfel Braşovul l-a luat liber cu ajutorul comisiilor FRF”, a mai adăugat patronul echipei FC Vaslui.

Ion Lungu, primarul Sucevei, nu ştie cum a devenit Mihai Roman jucător liber de contract, dar recunoaşte că acesta era promis Vasluiului

Primarul Sucevei Ion Lungu recunoaşte, la rândul său, că Adrian Porumboiu a fost alături de Cetatea Suceava şi că, la un moment dat, i-a promis lui Porumboiu că Roman va fi unul dintre jucătorii care va ajunge la Vaslui. “E adevărat că am discutat cu domnul Porumboiu, în baza relaţiilor sale de atunci cu clubul Cetatea. El a sprijinit echipa de fotbal încă de la înfiinţare, însă atunci când jucătorul ar fi trebuit să ajungă la Vaslui, eu ştiu că el a dat bir cu fugiţii. Dumitru Moldovan mi-a spus că e pe undeva prin Anglia, la o cunoştinţă. Nu sunt eu în măsură să spun cum a ajuns la Braşov sau cum a devenit el jucător liber de contract, pentru că nu eram eu conducătorul Cetăţii. Eu cred că, atât cât am putut, am fost alături de FC Cetatea, însă pe parcurs mi-am dat seama ce se întâmplă în fotbal şi am încercat să mă retrag cât mai mult. Toate detaliile legate de transferul lui Roman la Braşov le poate da fostul preşedinte, domnul Dumitru Moldovan, dar şi eu aş fi curios să aflu unde este adevărul”, a spus edilul şef al Sucevei.

Ioan Radu spune că transferul lui Roman a fost dubios

Fostul antrenor al lui Mihai Roman şi actual tehnician al Cetăţii, Ioan Radu, nu ezită să-şi manifeste suspiciunile legate de felul dubios prin care jucătorul a ajuns la Braşov. Mai mult decât atât, Radu confirmă spusele lui Porumboiu, legate de promisiunea primarului Lungu de a direcţiona jucătorii către Vaslui. Asta în condiţiile în care Porumboiu a contribuit constant cu bani la bugetului clubului Cetatea, în perioada respectivă.

“La începutul sezonului 2006-2007, primarul Ion Lungu mi-a dat dispoziţie să trimit trei jucători la Vaslui, Roman, Berezoski şi încă unul. Toţi au refuzat! Nu mai eram antrenor când Roman a plecat la Braşov. Sunt nedumerit însă cum unui jucător de bază precum Roman nu i-au fost plătite drepturile şi a fost pierdut liber, deşi atunci erau bani la club. Dubios!”, declară Ioan Radu.

Presa centrală scrie despre posibilul blat dintre Cetatea şi FC Braşov

Cotidianul „Gazeta Sporturilor” spune că în Suceava circulă o poveste picantă referitoare la manevrele care au stat în spatele cedării lui Mihai Roman de la Cetatea Suceava la FC Braşov, în 2007. “Totul s-a perfectat în finalul sezonului 2006/2007, la meciul Cetatea – FC Braşov din penultima etapă. Suceava încerca să se salveze de la retrogradare şi a câştigat suspect cu 2-1. Atunci, fostul preşedinte al Cetăţii, Dumitru Moldovan, i-a zis lui Dinu Gheorghe că-i dă un jucător bun. Era vorba de Roman”, au dezvăluit surse credibile din Suceava, pentru sursa citată.

Dinu Gheorghe (preşedinte FC Braşov): “Nu s-a dat niciun ban pe Roman”

Contactat telefonic, preşedintele Braşovului, Dinu Gheorghe, a negat spusele patronului Ion Neculaie. “Nu este nimic adevărat! Jucătorul Mihai Roman a fost adus la Braşov din postura de fotbalist liber de contract”, a declarat boss-ul de sub Tâmpa, la două zile după ce finanţatorul formaţiei FC Braşov a declarat în direct la o emisiune a unui post de televiziune central că Mihai Roman a fost adus de la Suceava în schimbul sumei de 120.000 de euro.


Intră acum și în grupul de