Cetatea joaca iar la marginea Capitalei (Fotbal, Liga a II-a)


Intră acum și în grupul de

FC Snagov – Cetatea Suceava, sâmbătă, ora 11

Cu un moral bun după ce au învins în runda trecută Petrolul Ploieşti, fotbaliştii Cetăţii Suceava înfruntă sâmbătă, de la ora 11, pe FC Snagov, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a eşalonului secund.

Pentru meciul de la Snagov, Ioan Radu nu va putea conta pe serviciile juniorului Andrei Duman. Mijlocaşul acuză de mai multă vreme dureri în zona inghinală în vreme ce Mircea Negru nu a făcut deplasarea. Negru se antrenează de ceva timp alături de colegii săi însă nu poate lovi mingea cu piciorul stâng. De asemenea Vasile Dicher şi Adrian Dumitru au acuzat accidentări uşoare şi nu au fost incluşi în lotul deplasat la Snagov. Sucevenii au plecat de ieri în Capitală şi s-au cazat la hotelul “Pruna de aur”.

Noutatea absolută din lotul Cetăţii o reprezintă convocarea atacantului Victor Gonţa, basarabeanul fiind oprit în premieră în lotul primei echipe. Iată lotul sucevean pentru meciul cu FC Snagov: Pascal, Satco – portari, Bernard, Cososchi, Halip, Feraru, Ailenii – fundaşi, Apetroae, Hapiuc, Homneac, Azaharioaei, Apetri, Plecanciuc, Jalbă – mijlocaşi, Pălimaru, Andrieş, Tomaz, Gonţa – atacanţi.

Ioan Radu este de părere că Cetatea va avea un meci greu azi, întrucât gazdele au în componenţă jucători valoroşi din zona Capitalei, doi dintre aceştia, portarul Curileacf şi mijlocaşul Viorel Dinu au cochetat în trecut cu Cetatea.

“Chiar dacă Snagovul nu este o echipă de talia Concordiei Chiajna cred că cei de acolo sunt la fel de puternici. Ca şi celelalte echipe din zona Bucureştiului şi FC Snagov are în componenţă jucători valoroşi. Diferenţa dintre Snagov şi Brăneşti ar fi că Victoria are un elan şi un entuziasm crescut fiind nou-promovată şi cu un început de campionat foarte bun. FC Snagov activează de câţiva ani în liga secundă şi probabil la ei a intervenit o oarecare saturaţie însă trebuie să ne aşteptăm la un meci greu pentru că au jucători valoroşi”, a declarat Ioan Radu.

Meciul dintre FC Snagov şi Cetatea Suceava va fi arbitrat la centru de Florin Miron din Bucureşti, ajutat la cele două margini de Iulian Radu şi Valentin Avram (ambii din Capitală), observator fiind delegat Marin Lăzărescu, de asemena din Bucureşti. „Mă bucur că-l vom avea la una dintre linii pe fiul preşedintelui CCA, lucru care ne oferă garanţia că vom fi arbitraţi corect. Din câte ştiu eu, acesta este arbitru în lotul A şi cred că are o valoare care nu poate fi comentată. Important este să jucăm noi bine şi să obţinem un rezultat bun la Snagov, pentru a readuce publicul pe Areni, în număr cât mai mare”, a declarat Ciprian Anton vizavi de delegările făcute pentru meciul de sâmbătă.


Intră acum și în grupul de