Intră acum și în grupul de
A treia ediţie a Grand Prix-ului „Cristina Casandra”, ce va avea loc sâmbăta viitoare pe Stadionul „Areni”, va aduna la start copii din întreg judeţul Suceava, precum şi din alte judeţe ale Moldovei. Organizatorii, Silviu şi Cristina Casandra, au anunţat că printre invitaţii speciali vor fi şi câteva surprize.
Grand Prix-ul „Cristina Casandra” va începe imediat după derbiul dintre Cetatea Suceava şi FC Botoşani, concursul desfăşurându-se pe patru categorii de vârstă: copii I, copii II, copii III şi open. Concurenţii se vor prezenta la stadion la ora 13, urmând ca startul primei probe să se dea o jumătate de oră mai târziu.
La fel ca la primele două ediţii, premiile vor fi consistente. Organizatorii vor acorda diplome, medalii, cupe, echipamente sportive şi premii în bani pentru cei mai merituoşi participanţi.
Până la Grand Prix-ul care-i poartă numele, Cristina Casandra va fi prezentă sâmbătă la Vatra Dornei, unde a fost invitată de atletul Cristian Prâsneac, pentru a da startul la Campionatul Naţional de alergare montană.
Intră acum și în grupul de