Doar un sucevean a promovat examenul organizat de CCA


Intră acum și în grupul de

Din cei unsprezece arbitri suceveni care au participat la examenul pentru promovarea în Liga a II-a şi a III-a organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) doar Ionuţ Ignat a avut câştig de cauză, care şi-a câştigat astfel dreptul de a arbitra partide din eşalonul 3. Nu la fel de norocoşi au fost colegii săi Claudiu Avădanei, Ionuţ Chirap, Ion Lupăştean, Ioan Alexandru Moruz şi Marcel Irimie, care au picat examenul de promovare în Liga a III-a alături de alţi 130 de candidaţi.

Printre cei 212 concurenţi care au participat la concursul rezervat aspiranţilor la un loc în lotul asistenţilor pentru Liga a III-a au fost şi doi suceveni, este vorba de Alexandru Filipciuc şi Vlad Tănasă. Foarte aproape de reuşită a fost Alexandru Filipciuc, care a obţinut nota 8.41, cu doar 32 de sutimi mai mică decât cea a ultimului intrat. Nici arbitrii Vlad Ciobanu şi Marius Şuhan nu au izbutit să treacă cu brio examenul de promovare în lotul Ligii a II-a, chiar dacă au luat note destul de bune, 8.59, respectiv 8.47. La fel ca şi Lucian Grigoraş, care a picat concursul rezervat asistenţilor pentru Liga a II-a cu nota 8.85.


Intră acum și în grupul de