Ciprian Anton, un presedinte cheltuitor


Intră acum și în grupul de

După ce în primă fază s-a arătat mirat de faptul că Primăria Suceava ar fi virat anul trecut 13,7 miliarde de lei vechi spre echipa pe care o conduce de peste 6 luni, preşedintele Ciprian Anton a găsit mai nou o altă scuză şi anume că în timpul mandatului său clubul a cheltuit în 2009 mai puţini bani. Greşit! Anul trecut de la Primărie şi Consiliu Local, FC Cetatea a primit 13,7 miliarde de lei vechi, 8,3 miliarde în perioada în care clubul era condus de Dumitru Moldovan şi 5,4 miliarde după numirea lui Anton în funcţie. Celor 5,4 miliarde li se mai adaugă însă alte 2 miliarde de pe urma transferului jucătorilor Roheţki şi Onciu la Ceahlăul şi dacă mai punem la socoteală şi aproximativ 1 miliard cât cumulează restanţele către jucători şi staff-ul tehnic, rezultă 8,4 miliarde de lei vechi cheltuite pentru un tur de campionat în care s-au acumulat 15 puncte. Prin comparaţie în returul sezonului trecut s-au cheltuit 8,3 miliarde şi s-au obţinut 23 de puncte.

De asemenea, nu trebuie omise contractele care erau la vremea aceea la Cetatea şi cele care sunt acum, jucătorii care erau atunci şi cei care sunt acum. Cu alte cuvinte, deşi a renunţat la mai mulţi jucători şi i-a vândut pe alţii, preşedintele Anton a cheltuit mai mulţi bani pentru un tur de campionat, fără să mai punem la socoteală restanţele către foşti jucători şi faptul că nu a reuşit să achite niciun leu din imensa datorie a clubului către Fisc. Mai mult, pentru returul care urmează, deşi va renunţa la toţi “stranierii” şi va mai aplica o reducere salarială, Anton preconizează că va fi nevoie de aproximativ 7,5 miliarde. Cu cheltuieli minime…


Intră acum și în grupul de