Stanescu revine la sefia centrului de copii si juniori


Intră acum și în grupul de

Ciprian Anton l-a numit miercuri pe Sănescu drept înlocuitor al demisionarului Aurel Constantin la şefia centrului de copii şi juniori al clubului. Este cel puţin deplasată numirea lui Silviu Stănescu în această funcţie, pentru că el s-a mai aflat în această postură până astă vară şi nu se poate lăuda cu nimic notabil.

De altfel, atunci când a fost numit la conducerea FC Cetatea, Ciprian Anton a criticat activitatea desfăşurată la centrul de copii şi juniori al clubului şi drept urmare Silviu Stănescu a fost eliberat din funcţie, iar antrenorii cu care el a lucrat până atunci, Victor Găluşcă, Radu Caşuba şi Ilie Gafencu au fost daţi afară. Mai trebuie spus că pe lângă şefia centrului de copii şi juniori, Silviu Stănescu mai are alte două atribuţiuni în cadrul FC Cetatea: consilier personal al preşedintelui Ciprian Anton şi antrenor la grupa de juniori C.


Intră acum și în grupul de