Intră acum și în grupul de
După o perioadă de pregătire fizică destul de dură, handbaliştii de la CS Universitatea Suceava au trecut în sală la antrenamentele cu mingea şi aşteaptă cu nerăbdare primele meciuri amicale. Tot lotul de 19 jucători ai formaţiei sucevene se pregăteşte sub comanda antrenorului Leonard Bibirig, singurul absent fiind Mădălin Ţuţu care are un program special de antrenamente.
„Este adevărat că au fost 13 zile de antrenamente destul de tari, dar perioada de pregătire de iarnă este esenţială pentru acest an 2010 care se anunţă a fi unul extrem de dificil. Sunt mulţumit de modul în care s-au pregătit băieţii şi sunt convins că aşteaptă cu nerăbdare primele meciuri amicale.
Avem un program bogat de partide de pregătire, azi şi sâmbătă vom juca în sala LPS cu Poli Iaşi şi CSM Focşani, pentru ca apoi să ne deplasăm la Constanţa pentru o serie de trei meciuri cu formaţia campioană pe final urmând să jucăm la Odorhei două partide cu U Cluj şi echipa locală.
Toate partidele pe care le avem de jucat acasă în acest retur sunt foarte grele şi trebuie tratate cu toată atenţia pentru a ne atinge obiectivul propus. În ceea ce priveşte primul joc de campionat, cel cu Pandurii Târgu Jiu, probabil că le vom analiza jocul adversarilor noştri la finalul perioadei de pregătire a noastră şi a lor”, a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirg.
„Abia aştept să reintru într-un meci alături de colegii mei”, a afirmat pivotul formaţiei CSU Suceava, Marius Ignat
Unul dintre absenţii turului de campionat a fost pivotul Marius Ignat, un jucător cu un progres formidabil în ultimii ani. După o pauză de şapte luni de zile, Ignat s-a refăcut şi se pregăteşte alături de colegii săi. „Este adevărat că spatele nu mă mai doare, dar în schimb mă dor toţi muşchii după pregătirea din această iarnă. Nu sunt la 100% din capacitate şi simt acest lucru, dar voi încerca să mă apropii încet, încet de nivelul la care sunt ceilalţi jucători din echipa noastră. Abia aştept să reintru într-un meci alături de colegii mei” a afirmat pivotul formaţiei CSU Suceava, Marius Ignat.
„Nu ştim mare lucru încă despre adversarii noştri din Challenge Cup, dar în următoarele două săptămâni ne vom pune cu siguranţă la curent”, a declarat căpitanul formaţiei CS Universitatea Suceava, Adrian Chiruţ
Prezent şi el alături de colegii săi la antrenamentul de ieri, căpitanul echipei CS Universitatea Suceava Adrian Chiruţ, se pregătea cu o minge specială, mult mai grea decât cea de joc.
„Am încheiat perioada de pregătire fizică şi am ajuns la momentul meciurilor amicale. A fost dificil, dar extrem de necesar pentru că ne aşteaptă o perioadă cu câte trei meciuri pe săptămână. La modul în care ne-am pregătit ne punem mari speranţe într-o victorie cu Pandurii Târgu Jiu, o victorie care ne poate oferi un moral bun în perspectiva partidelor din campionat şi Challenge Cup.
Nu ştim mare lucru încă despre adversarii noştri din Challenge Cup, dar în următoarele două săptămâni ne vom pune cu siguranţă la curent”, a declarat căpitanul formaţiei CS Universitatea Suceava, Adrian Chiruţ.
Intră acum și în grupul de