Intră acum și în grupul de
Joi, la FRF, ar fi trebuit să se ia în discuţie memoriul depus de fostul atacant al Cetăţii Suceava, Milorad Bukvic. Jucătorul de origine sârbă a evoluat pentru Cetatea în turul sezonului trecut, când preşedintele grupării de pe Areni era Dumitru Moldovan. În ianuarie 2009, Bukvic nu s-a mai prezentat la reunirea lotului echipei locale spunând că se retrage din activitatea fotbalistică. La un an distanţă, FC Cetatea s-a trezit cu un memoriu depus la Federaţie de Bukvic, care pretinde că formaţia suceveană i-ar datora nişte bani, care după spusele lui Ciprian Anton ar fi pe undeva la 500 de milioane de lei vechi. După ce a primit înştiinţarea de la FRF, Anton i-a încredinţat fostului preşedinte misiunea de a rezolva acest caz.
Contactat telefonic, Dumitru Moldovan a precizat că nu ştie care mai este situaţia cu memoriul lui Bukvic şi dacă s-a decis ceva sau nu. “Eu nu am fost împuternicit să rezolv acest caz. Nu am nicio calitate oficială să fac asta. E datoria actualului preşedinte. El reprezintă Cetatea acum. Eu ce să fac? Dacă eram eu preşedinte nu se ajungea la aşa ceva. Bukvic ar trebui să mai dea bani la Suceava pentru cât a jucat. Dar am înţeles că el a făcut şi Vasluiului un astfel de memoriu”, a comentat Dumitru Moldovan.
Fostul şi actualul preşedinte se îndeamnă reciproc să rezolve cazul Bukvic. În tot acest timp, Cetatea s-ar putea trezi că nu va fi programată la începutul returului dacă nu se va soluţiona memoriul depus de Bukvic.
Intră acum și în grupul de