Intră acum și în grupul de
Timp de două zile, 13 şi 14 februarie, sala LPS Suceava va găzdui al patrulea turneu al Campionatului naţional
Timp de două zile, în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava se vor desfăşura meciurile din cadrul Seriei A a Campionatului naţional de handbal feminin pentru junioare II. Formaţia gazdă, pregătită de profesorul Dorel Ţugurlan, ocupă în prezent locul III în clasamentul seriei şi nu mai are practic nicio şansă de calificare la turneul semifinal, însă doreşte să demonstreze în faţa iubitorilor handbalului sucevean că şi handbalul feminin are resurse.
„Echipa noastră s-a străduit în acest sezon să se ridice la nivelul adversarelor sale şi, în opinia mea, a şi reuşit în mare parte. Nu ne putem compara cu formaţia LPS Iaşi de exemplu, dar am făcut partide bune cu ocupanta locului secund LPS Piatra Neamţ.
Chiar dacă suntem în afara luptei de calificare la turneul semifinal, iar formaţiile din Iaşi şi Piatra Neamţ se detaşează pe primele două poziţii ale clasamentului, vrem să demonstrăm că şi noi am muncit şi ştim să jucăm handbal, iar jucătoarele noastre merită să fie sprijinite”, a declarat antrenorul echipei de handbal feminin junioare II a LPS Suceava, Dorel Ţugurlan.
Meciurile din cadrul turneului patru al Seriei A a Campionatului naţional de handbal feminin junioare II vor debuta în sala LPS Suceava, azi, de la ora 8.00.
Clasament
1. LPS Iaşi 16 15 1 0 384-229 30
2. LPS Piatra Neamţ 16 12 1 3 361-302 24
3. LPS Suceava 16 6 0 10 316-351 12
4. LPS Roman 16 4 0 12 308-357 8
5. CSŞ Bacău 16 2 0 14 233-364 4
LPS Vaslui s-a retras din campionat
Intră acum și în grupul de