Echipa LPS Suceava nu are in program decat victoria in disputa cu LPS Botosani (Handbal masculin – juniori I)


Intră acum și în grupul de

Miercuri, de la ora 14.00, în sala LPS Suceava se va disputa meciul dintre echipele LPS Suceava şi LPS Botoşani contând pentru returul seriei A a Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori I. Gruparea suceveană pregătită de profesorul Petru Brânduşe, aflată în luptă pentru calificarea la turneul semifinal, nici nu concepe să piardă această partidă care poate constitui un bun antrenament înaintea turneelor de la finele sezonului regulat. Pentru tinerii handbalişti suceveni orice punct contează pentru că situarea pe un loc cât mai bun la finele campionatului poate aduce unul din cele două turnee de final de sezon la Suceava.

În meciul tur, LPS Botoşani – LPS Suceava 32-39.

Din lotul echipei de handbal masculin juniori I a LPS Suceava fac parte jucătorii: Mădălin Petrasciuc, Iulian Marţolea, Tudor Păcurari, George Furdui, Ştefan Becica, Gabriel Păcuraru, Ştefan Câmpan, Marian Camilari, Cristian Iriciuc, Marius Bahan, Cezar Lucaci, Dan Negruşeri, Dorel Arnăutu şi Adrian Velehorschi.

Clasament

1. CSŞ Bacău 11 7 0 4 411-378 14
2. LPS Vaslui 11 7 0 4 338-316 14
3. LPS Roman 11 5 3 3 348-322 13
4. LPS Iaşi 11 5 3 3 276-256 13
5. LPS Piatra Neamţ 11 5 2 4 334-313 12
6. LPS Suceava 11 6 0 5 335-326 12
7. LPS Botoşani 11 4 0 7 325-344 8
8. LPS Nadia Comaneci Oneşti 11 1 0 10 270-382 -3*

  • echipă penalizată cu 5 puncte (3 puncte pentru nerespectarea cerinţelor de talie şi două pentru neprezentare)

Intră acum și în grupul de