Intră acum și în grupul de
Time Burevestnik Lugansk – CS Universitatea Suceava, sâmbătă, ora 14:00, „Palatul Sporturilor” din Lugansk
Învingătoare în prima manşă la o diferenţă de 11 goluri, scor 31-20, CS Universitatea Suceava joacă azi returul din optimile de finală ale Cupei Challenge, în deplasare, la Lugansk, unde va înfrunta echipa locală Time Burevestnik.
Sucevenii au plecat încă de joi dimineaţă spre Lugansk, unde au ajuns abia ieri dimineaţă, în jurul orei 3:00, după un drum în care au parcurs 1300 de killometri, localitatea Lugansk fiind la 40 de kilometri de graniţa cu Rusia. Delegaţia Universităţii Suceava a mers cu autocarul cu până la Lvov, de unde s-a îmbarcat într-o aeronavă cu destinaţia Kiev. Din capitala Ucrainei însă, sucevenii nu au mai putut lua avionul spre Lugansk, aşa cum stabiliseră, întrucât cursa Kiev-Lugansk a fost anulată. În aceste condiţii sucevenii au luat un avion spre Doneţk, iar de acolo s-au deplasat spre Lugansk cu un autocar.
Ieri, la ora 13:00, sucevenii au avut programat antrenamentul oficial dinaintea întâlnirii de azi. După meci, universitarii vor rămâne la Lugansk şi duminică dimineaţă se vor porni spre Suceava.
Cristian Adomnicăi a precizat că în ciuda diferenţei de 11 goluri cu care s-au impus în tur, „studenţii” nu se consideră deja calificaţi în faţa ucrainenilor de la Burevestnik Lugansk. „Mai avem de muncit şi în meciul retur. Dacă ne gândim de pe acum că suntem calificaţi s-ar putea ca în mintea noastră să se cuibărească o stare de relaxare care nu ne-ar fi deloc benefică. Să ne vedem la egalitate cu ucrainenii în minutul 50 la ei şi apoi putem zice că suntem calificaţi. Returul va fi dificil dar sper să ne impunem şi acolo”, a declarat interul dreapta al Universităţii.
În echipa lui Leonid Levchenko vor reveni azi doi jucători care au lipsit la Suceava. Este vorba de Serghei Troţenko, veteranul lotului ucrainean, în vârstă de 33 de ani şi extrema Serghei Zhuk, despre care Petru Ghervan a precizat că este un jucător tehnic.
Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din Belarus, formată din Dmitri Nabokau şi Serghei Kulik, observatorul delegat de EHF la acest joc fiind Jacek Wroblewski din Polonia.
Intră acum și în grupul de