Conducerea LPS Suceava spera sa primeasca fonduri pentru finalizarea lucrarilor de constructie si reabilitare


Intră acum și în grupul de

În jurul datei de 15 martie, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, va veni într-o vizită la Suceava, prilej cu care va inspecta şi stadiul lucrărilor de la Liceul cu Program Sportiv din municipiul reşedinţă de judeţ, acolo unde se află în curs de finalizare lucrările la construcţia caminului internat, cantină şi club pentru elevi, reabilitarea terenului de fotbal, ateliere şi cabinete şcolare.

Dumitru Bernicu, directorul LPS Suceava, speră ca odată cu vizita lui Funeriu, instituţia pe care o conduce să primească fondurile necesare pentru încheierea lucrărilor de construcţie sau reabilitare a obiectivelor menţionate mai sus. În acest sens este de aşteptat ca un cuvânt important să-l aibă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Tocmai de aceea, Dumitru Bernicu, i-a înaintat lui Flutur o scrisoare oficială în care îşi exprimă speranţa că lucrările de la LPS vor fi finalizate cât mai repede şi cu sprijinul Consiliului Judeţean. „Pentru că lucrările nu sunt finalizate avem mari probleme în desfăşurarea procesului instructiv-educativ pentru toate secţiile, fiind nevoiţi să ne desfăşurăm orele de antrenament pe alte baze sportive, unde sunt obligaţi să plătim chiri, anula aceasta ridicându-se la sume considerabile.

Menţionez că finalizarea lucrărilor ar fi benefică şi pentru populaţia şcolară din municipiu întrucât am putea organiza diferite competiţii de masă, care înseamnă sănătate şi dezvoltare armonioasă. Având în vedere cele expuse dar şi faptul că dvs. sunteţi un mare iubitor al sportului şi ori de câte ori sportul sucevean a avut nevoie de sprijinul dumneavoastră, l-aţi acordat, vă rugăm şi de această dată să analizaţi şi dispune alocarea fondurilor necesare achitării datoriilor şi finalizarea acestui obiectiv atât de important pentru liceu dar şi pentru municipiul Suceava”, se arată în scrisoarea înaintată preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.
În aceeaşi scrisoare, Dumitru Bernicu a prezentat şi stadiul lucrărilor pentru fiecare obiectiv în parte, situaţia prezentându-se astfel:

– ateliere şi cabine finalizate în proporţie de aproximativ 90%; – cămin internat finalizat în proporţie de 80%; – cantină şi club pentru elevi, finalizate în proporţie de 60%;
reabilitarea terenului de fotbal finalizat în proporţie de 50%; – reabilitarea şcolii existente finalizată aproximativ 10%; – reabilitarea celor două terenuri de handbal la care nu s-a executat nimic, pentru că în acest moment pe suprafaţa lor este amplasată o macara şi diferite materiale de construcţie.

În anul competiţional 2009, sportivii LPS au obţinut un număr de 29 de medalii la Campionatele Naţionale (19 la secţia de atletism şi 10 la secţia de lupte greco-romane) precum şi numeroase participări la turneele semifinale şi la turneele finale la sporturile de echipă. Tot anul trecut, la loturile naţionale au promovat 54 de sportivi de la LPS, iar alţi 10 sportivi au fost cooptaţi pentru Centrele Naţionale de Excelenţă. De asemenea, la ediţia de anul trecut a Campionatului European de rugby pentru juniori, Gabriel Conache a fost declarat cel mai bun jucător al turneului final.


Intră acum și în grupul de