CSM Bucovina Suceava incearca sa evite a patra înfrangere consecutiva (Rugby – Divizia Nationala)


Intră acum și în grupul de

Miercuri 14 aprilie de la ora 11.00, în cadrul etapei a IV-a a grupei A, formaţia suceveană primeşte vizita echipei CSM Bucureşti

În cadrul etapei a IV-a a grupei A a Diviziei naţionale de rugby, mâine de la ora 11.00 pe stadionul „Unirea” se vor întâlni CSM Bucovina Suceava şi CSM Bucureşti. Ambele formaţii vin după două înfrângeri, sucevenii au cedat etapa precedentă acasă cu 7-27 în faţa celor de la CSU Arad, bucureştenii fiind şi ei învinşi pe teren propriu de campioana CSM Baia Mare cu 24-3.

„Trebuie să găsim o soluţie pentru a ieşi din pasa proastă în care ne aflăm şi să ne trecem în cont primele puncte. Ştim că vom avea în faţă o formaţie ambiţioasă alcătuită din jucători tineri de valoare, jucători pe care şi eu i-am avut la loturile naţionale de juniori şi tineret.

Am greşit mult pe final în disputa cu CSU Arad şi vom încerca să eliminăm erorile în disputa cu CSM Bucureşti. Aşa cum am spus de fiecare dată, noi ne apărăm şansa până la capăt şi la fiecare joc vrem să câştigăm. Sper ca la meciul cu CSM Bucureşti să reuşim să suplinim absenţele unor jucători ca Opariuc, Ştefancu şi Bursuc şi să facem un joc bun. Ne luptăm din nou cu o grupare profesionistă şi trebuie să ne autodepăşim ca să realizăm o victorie pentru că avem la activ deja trei înfrângeri dureroase”, a declarat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.


Intră acum și în grupul de