Intră acum și în grupul de
La finele acestei luni se vor disputa Campionatele Naţionale de Box pentru juniori şi tineret, competiţie la care şi-au anunţat participarea şi câţiva tineri pugilişti de la CSM Florconstruct Suceava. Pregătirile acestora au intrat în linie dreaptă şi s-a ajuns la faza în care ei trebuie să-şi verifice potenţialul în câteva meciuri de pregătire.
„În box nu sunt suficiente antrenamentele şi învăţarea tuturor procedeelor tehnice pentru a putea deveni campion. Pentru a-ţi putea proba capacităţile trebuie să încrucişezi mănuşile cu alţi adversari decât colegii tăi şi să încerci să corectezi ce a-i greşit şi să te obişnuieşti cu atmosfera de competiţie. Tinerii noştri sportivi, Daniel Gogan, Cătălin Mercheş şi Niculaie Magazin, au nevoie în perioada de pregătire premergătoare Campionatelor Naţionale de juniori şi tineret de astfel de meciuri de verificare.
Sperăm să putem participa la câteva gale cu boxerii noştri şi să fim în formă pentru competiţie. Mulţumim Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Suceava pentru sprijinul acordat în fiecare an şi sperăm să le răsplătim încrederea acordată. Mulţumim de asemenea conducerii Clubului Sportiv Municipal Suceava pentru condiţiile de antrenament pe care ni le-a oferit”, a declarat antrenorul secţiei de box a CSM Florconstruct Suceava, Doru Iftime.
Împreună cu cei trei tineri care se pregătesc pentru Naţionalele de juniori la antrenamente se află şi colegii lor mai mari, Nicolae Berariu şi Andrei Bejinariu care vizează participarea la ediţia 2010 a turneului „Centura de Aur”.
Intră acum și în grupul de