CS Universitatea II Suceava a incheiat cu victorie campionatul (Handbal – Divizia A)


Intră acum și în grupul de

În ultima etapă a sezonului 2009-2010, CSU II Suceava – HC Vaslui 36-30 (16-17)

În ultima etapă a sezonului 2009-2010 al seriei A a Diviziei A de handbal masculin CS Universitatea II Suceava a învins pe teren propriu cu 36-30 gruparea HC Vaslui. Deşi au fost conduşi la pauză cu 17-16, tinerii jucători suceveni şi-au revenit pe parcursul reprizei secunde şi au întors rezultatul pentru a câştiga clar cu la şase goluri diferenţă.

CS Universitatea II Suceava a încheiat campionatul pe locul al treilea în seria A cu 21 de puncte, un punct penalizare pentru nerespectarea cerinţei de vârstă (a avut pe teren într-un meci mai mulţi juniori decât prevede regulamentul). Formaţia suceveană de Divizie A şi-a îndeplinit obiectivul pe care-l avea, acela de a promova tineri precum Roşu, Bahan sau Negruşeri şi de a-i păstra în formă pe ce-i de la formaţia de Ligă Naţională. Mai mult chiar gruparea CSU II Suceava a arătat o deosebită poftă de joc având cel mai prolific atac în seria A cu 639 de goluri marcate în 20 de jocuri, cu 20 mai multe decât ocupanta primului loc în clasamentul seriei, Universitatea Galaţi.

Rezultate înregistrate în ultima etapă a seriei A a Diviziei A de handbal masculin:

U Galaţi – LPS Piatra Neamţ 53-35
Poli Iaşi – CSM Focşani 28-24
CSU II Suceava – HC Vaslui 36-30
(Adi PÎRGARU)

Clasament final seria A

1. Universitatea Galaţi 20 16 0 4 610-506 30
2. Poli Iaşi 20 12 2 6 572-516 26
3. CSU II Suceava* 20 9 4 7 639-577 21
4. CSM Focşani 20 7 3 10 508-508 17
5. HC Vaslui 20 6 2 11 493-571 14
6. LPS Piatra Neamţ 20 3 3 14 546-692 9

  • – echipă penalizată cu un punct pentru nerespectarea cerinţei de vârstă

Intră acum și în grupul de