CN „Nicu Gane” Falticeni, campioana judeteana (Fotbal, Liga a IV-a, juniori)


Intră acum și în grupul de

CN “Nicu Gane” Fălticeni este oficial campioană. După victoria de duminică de pe teren propriu, 7-1 împotriva celor de la Minerul Iacobeni, jucătorii antrenaţi de Gabriel Matei au fost premiaţi pentru parcursul excelent din acest campionat. În fața a 50 de suporteri au primit cupa, medaliile şi tricourile de campioni, înmânate de preşedintele AJF, Aurel Daicu şi de directorul DSJ Suceava, Cătălin Coman. Pentru fotbaliştii fălticeneni urmează acum turneul zonal, un turneu pentru care AJF Suceava depune eforturi pentru a-l organiza la Gura Humorului.

Marcatorii din partida contra celor de la Iacobeni au fost: Lucan (2), Bulaicon (2), Todică (2) şi Petriceanu.

CN “Nicu Gane” Fălticeni: Vamanu – Pavăl, Gâscă, Aniculăiesei, Moisii – Bulaicon, Petriceanu, Cara, Lucan – Todica, Cretu. Au mai intrat: Gogonel, Ilie, Apetrei. Antrenor: Gabriel Matei.

Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXIX-a în campionatul juniorilor de la Liga a IV-a:

Steaua Dumbrăveni – Avântul Frasin 2-1 (întrerupt după jumătate de oră pentru că oaspeţii au rămas 7 jucători de câmp)
Danalis Zvoriştea – Dorna Vatra Dornei 2-0
Foresta Moldoviţa – Unirea Boroaia 4-1
Bucovina Rădăuţi – Releul Mihoveni 4-4
CN Nicu Gane Fălticeni – Minerul Iacobeni 7-1
Florconstruct Pătrăuţi – FC Pojorâta 8-1
Viitorul Liteni – FC Marginea 3-2 Cetatea II Arbore – Foresta Mălini 1-5


Intră acum și în grupul de