Nou record personal pentru Andrei Paicu (Tir sportiv)


Intră acum și în grupul de

La finele săptămânii trecute la Bucureşti a avut loc etapa a VI-a a Campionatului Naţional de Tir Sportiv. Suceava a fost reprezentată la această competiţie de sportivul de la clubul „Comando” Solca, Andrei Paicu care a concurat la seniori în proba de pistol liber. În clasamnetul final trăgătorul pregătit de profesorul Ştefan Buiucliu s-a situat pe locul V cu un nou record personal.

„Consider rezultatul realizat de Andrei Paicu ca fiind unul foarte bun în condiţiile în care el participă pentru a doua oară într-o competiţie de anvergură. Mai mult faptul că a stabilit un nou record personal cu 29 de puncte mai bun decât precedentul nu face decât să ne bucure. Sportivul clubului nostru a reuşit să depăşească adversari cu nume de la Steaua şi ANEFS Bucureşti, dar încă nu are experienţa competiţională pentru a-i depăşi pe cei consacraţi. Oricum, începutul este promiţător şi cred că în curând el Andrei Paicu se va număra printre protagoniştii competiţiilor de pistol liber”, a declarat antrenorul Ştefan Buiucliu.

La sfârşitul acestei săptămâni tinerii sportivi suceveni vor participa la Campionatele Naţionale de juniori la tir sportiv.


Intră acum și în grupul de