CSMU LPS Suceava şi-a masurat fortele şi în compania echipei Steaua Bucuresti


Intră acum și în grupul de

La finele săptămânii trecute voleibaliştii de la CSMU LPS Suceava au mai jucat un meci de pregătire în vederea noului sezon competiţional, la Piatra Neamţ, în compania echipei Steaua Bucureşti. Sucevenii au contractat câteva partide amicale cu adversari puternici, VCM LPS Piatra Neamţ şi Steaua, tocmai în ideea de a-şi verifica forţele cu sportivi de calibru.

Primul set a fost unul mai apatic pentru elevii antrenorului Victor Pancu şi chiar dacă şi-au revenit pe final nu au putut evita pierderea lui. Pe măsură ce s-au „încălzit”, sucevenii au pus tot mai multe probleme experimentaţilor lor adversari, în setul al treilea având chiar două mingi consecutive de set. A fost 3-0 pentru Steaua, dar deja cei de la CSMU LPS Suceava au demonstrat un real progres după jocul cu VCM LPS Piatra Neamţ.

„Nu s-a jucat deloc rău în faţa unei echipe puternice. Am avut chiar avantaj net în seturile doi şi trei dar nu am putut concretiza, plusul de experienţă al steliştilor fiind decisiv. Este dificil de jucat cu un singur ridicător şi un singur trăgător secund, însă trebuie să ne adaptăm şi să încercăm să ne descurcăm cu ce avem. Oricum, din partidele cu VCM LPS Piatra Neamţ şi Steaua ne-am dat seama de nivelul Diviziei A1 şi va trebui să ne concentrăm şi să ne mobilizăm pentru a face faţă în acest eşalon valoric” a afirmat antrenorul formaţiei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu.

Pentru CSMU LPS Suceava au jucat: Sasu, Orăşanu, Giurcă, Bocancea, Huţuleac, Pietraru, Ursache, Olteanu, Prelipcean, Andone, Pădurariu, Lupu.


Intră acum și în grupul de