Intră acum și în grupul de
Ultima formaţie care a adus titlul naţional de juniori la handbal masculin pentru Liceul cu Program Sportiv din Suceava a fost cea de juniori III. Este adevărat că generaţiile s-au schimbat, însă formaţia de această categorie de vârstă vizează şi în acest sezon calificarea la turneul semifinal.
Gruparea LPS Suceava face parte din seria A a Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori III alături de LPS Piatra Neamţ, LPS Iaşi, AS CS Tescani, LPS Botoşani şi CSŞ Bacău. La finalul sezonului competiţional, care se dispută în sistem de şase turnee găzduite de fiecare echipă în parte, primele două clasate se califică la turneul semifinal.
„Ne aşteaptă un campionat extrem de dificil având în vedere faptul că seria din care facem parte este extrem de puternică şi echilibrată. Oricum noi ne vom lupta ca în fiecare an pentru a ajunge la turneul semifinal”, a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori III a LPS Suceava, Iulian Dugan.
Din lotul formaţiei sucevene fac parte sportivii: Rareş Rotundu, Florentin Iacoban, Alexandru Murariu, Paul Marmeliuc, Paul Drumea, Marian Marţuneac, Ovidiu Bădiliţă, Robert Chiţan, Alexandru Dascălu, Relu Chirilă, Cosmin Turcu, Matei Gavrilovici şi Gabriel Câmpan.
Primul turneu va avea loc în perioada 5-7 noiembrie la Piatra Neamţ după următorul program:
Etapa I
LPS Piatra Neamţ – CSŞ Bacău
LPS Suceava – LPS Botoşani
LPS Iaşi – AS CS Tescani
Etapa a II-a
CSŞ Bacău – AS CS Tescani
LPS Botoşani – LPS Iaşi
LPS Piatra Neamţ – LPS Suceava
Etapa a III-a
LPS Suceava – CSŞ Bacău
LPS Iaşi – LPS Piatra Neamţ
AS CS Tescani – LPS Botoşani
Etapa a IV-a
CSŞ Bacău – LPS Botoşani
LPS Piatra Neamţ – AS CS Tescani
LPS Suceava – LPS Iaşi
Etapa a V-a
LPS Iaşi – CSŞ Bacău
AS CS Tescani – LPS Suceava
LPS Botoşani – LPS Piatra Neamţ
LPS Suceava va găzdui cel de-al doilea turneu din Campionatul Naţional de handbal masculin juniori III seria A în perioada 17-19 decembrie.
Intră acum și în grupul de