CSMU LPS Suceava, la primul set castigat in amicalele premergatoare sezonului competitional (Volei masculin – Divizia A1)


Intră acum și în grupul de

În ultima partidă de pregătire de dinaintea începutului oficial de campionat, VCM LPS Piatra Neamţ – CSMU LPS Suceava 3-1

CSMU LPS Suceava a disputat la mijlocul acestei săptămâni un ultim meci de pregătire în compania formaţiei VCM LPS Piatra Neamţ, echipă cu vechi state în primul eşalon valoric al voleiului masculin românesc. Spre deosebire de alte dispute, voleibaliştii suceveni s-au descurcat mult mai bine reuşind să egaleze la 1 după ce nemţenii au câştigat primul set 25-21. De la 1-1 gazdele s-au impus în următoarele două seturi câştigând cu 3-1 în final, plusul lor de experienţă fiind decisiv.

„Este primul set pe care-l câştigăm în întâlnirile amicale cu echipele de Divizie A1. Este un semn bun în perspectiva meciului cu Steaua din prima etapă în care vrem să practicăm un joc bun şi să ne apărăm şansa. Se poate observa că băieţii au ajuns la o formă competiţională bună pentru debutul oficial de campionat”, a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu.

Din formaţia suceveană, la meciul cu VCM LPS Piatra Neamţ a lipsit doar Giurcă, conducerea tehnică a echipei folosind în meci tot lotul deplasat la Piatra Neamţ.
Programul turului de campionat al Diviziei A1 de volei masculin pentru CSMU LPS Suceava este următorul:

2 octombrie: Steaua – CSMU LPS Suceava
9 octombrie: CSMU LPS Suceava – CSM Bucureşti
23 octombrie: Dinamo – CSMU LPS Suceava
30 octombrie: CSMU LPS Suceava – VCM LPS P. Neamţ
6 noiembrie: U Cluj – CSMU LPS Suceava
13 noiembrie: CSMU LPS Suceava – Unirea Dej
20 noiembrie: SCMU Craiova – CSMU LPS Suceava
27 noiembrie: CSMU LPS Suceava – Ştiinţa Baia Mare
4 decembrie: Remat Zalău – CSMU LPS Suceava
11 decembrie: CSMU LPS Suceava – „Torpi” Tg.Mureş
18 decembrie: Tomis Constanţa – CSMU LPS Suceava

Returul Diviziei A1 de volei masculin sezonul 2010-2011 va debuta în data de 22 ianuarie 2011.


Intră acum și în grupul de