Intră acum și în grupul de
În cadrul etapei a VII-a, CSU Suceava va juca, vineri, de la ora 17.00 pe terenul echipei U Cluj
Runda cu numărul VII a Ligii Naţionale de handbal masculin programează pentru CS Universitatea Suceava unul dintre cele mai dificile jocuri din acest sezon, în deplasare, pe terenul celor de la U Cluj. După înfrângerea dramatică din partida cu UCM Reşiţa, elevii antrenorului Leonard Bibirig încearcă să se “scoată” pe “spatele” celor de la U Cluj.
Sucevenii nu s-au întors niciodată de la Cluj cu vreun punct, dar consideră că a venit momentul să o facă. Sarcina oaspeţilor nu va fi deloc uşor pentru că în faţă vor avea una din revelaţiile acestui debut de sezon, o formaţia aflată pe locul IV în clasament cu acelaşi număr de puncte ca liderul, având al treilea atac din Liga Naţională în present.
“Vom avea de înfruntat o echipă deosebit de masivă care are o linie de 9 metri de excepţie, al treilea atac din campionat şi doi jucători, Grasu şi Alin Bondar în primii 10 marcatori ai sezonului. Sper să facem un meci mai bun decât cel cu UCM Reşiţa şi să recuperăm punctele pierdute în disputa cu bănăţenii”, a declarat antrenorul secund al echipei CSU Suceava, portarul Bogdan Pralea.
“Vom avea în faţă o formaţie destul de bună al cărei joc se bazează în principal pe forţă. Trebuie să contracarăm atacul lor şi să câştigăm pentru că avem mare nevoie de punctele puse în joc. O victorie ne-ar asigura un răgaz liniştit pentru a putea pregăti meciurile cu HC Odorhei şi HCM Constanţa”, a afirmat interul stânga al grupări CSU Suceava, Mădălin Ţuţu.
“N-am reuşit niciodată să luăm vreun punct de la Cluj şi cred că a venit momentul s-o facem. Dacă vom creşte procentajul la finalizare şi vom face un joc bun de apărare atunci putem câştiga” a fost de părere extrema dreaptă a CSU Suceava, Răzvan Gavriloaia.
“Este dificil de jucat pe terenul celor de la Cluj şi datorită faptului că au beneficiat întotdeauna de arbitraje bune. Trebuie să ne mobilizăm pentru că o înfrângere ne-ar afecta serios. Vom căuta punctele lor slabe, pentru că sigur au şi vom încerca să profităm de ele” a conchis jucătorul echipei CSU Suceava, Mihuţ Pancu.
Pentru partida cu U Cluj tot lotul formaţiei CS Universitatea Suceava este valid.
În etapa a VII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin se mai joacă meciurile:
HC Odorhei – Dinamo Braşov
Minaur Baia Mare – Pandurii Tg.Jiu
Poli Timişoara – CSM Oradea
CSM Satu Mare – Steaua
Ştiinţa Bacău – HCM Constanţa
UCM Reşiţa – CSM Bucureşti
Clasament
1 UCM Reşiţa 6 5 0 1 197-168 10
2 HC Odorhei 6 5 0 1 191-162 10
3 HCM Constanţa 6 5 0 1 214-189 10
4 Univ. Transilvania Cluj 6 5 0 1 192-167 10
5 Energia Pandurii Tg. Jiu 6 5 0 1 178-169 10
6 Univ. Bucovina Suceava 6 4 0 2 188-161 8
7 HC Minaur Baia Mare 6 3 1 2 163-183 7
8 Ştiinta Mun. Bacău 6 2 0 4 167-167 4
9 Steaua Bucureşti 6 1 2 3 163-173 4
10 CSM Satu Mare 6 2 0 4 191-206 4
11 Dinamo Braşov 6 1 1 4 166-181 3
12 CSM Bucureşti 6 1 0 5 170-190 2
13 Univ. Timişoara 6 1 0 5 166-188 2
14 CSM Oradea 6 0 0 6 155-197 0
Intră acum și în grupul de