Anul 2010, unul dintre cei mai intunecati din istoria rugbiului sucevean (Rugby)


Intră acum și în grupul de

În 2010, campionatul Diviziei Naţionale de seniori s-a desfăşurat în sistem primăvară-toamnă, programul competiţional fiind dictat de încercarea de participare a României la Cupa Mondială din Noua Zeelandă. CSM Bucovina Suceava s-a regăsit şi în 2010 la startul primului eşalon valoric al rugbiului românesc după ce în ultimii ani a reuşit să se salveze de la retrogradare în turneul play-out, graţie jocurilor bune realizate pe teren propriu.

Cel mai important lucru, care trebuie de luat în seamă, pentru echipa de rugby a Sucevei a fost şi este acela că se bazează pe sportivi născuţi şi crescuţi pe aceste meleaguri, sportivi care atunci când simt sub tălpi pământul Bucovinei sunt foarte greu de învins.

Lotul cu care CSM Bucovina Suceava a debutat în sezonul 2010 al diviziei naţionale de rugbi a fost compus din:

Cristi Croitoru (stâlp) 1,75 metri 110 kilograme 39 ani
Constantin Patenschi (stâlp) 1,95 metri 160 de kilograme 25 ani
Ştefăniţă Rusu (stâlp) 1,88 metri 125 kilograme 34 ani
Bogdan Palamariu (stâlp) 1,88 metri 100 kilograme 24 ani
Adrian Ispir (stâlp) 1,85 metri 125 kilograme 23 ani
Lucian Zup (stâlp) 1,88 metri 130 kilograme 26 ani

Ionuţ Coca (trăgător) 1,84 metri 86 kilograme 20 ani
Andrei Varvaroi (trăgător) 1,84 metri 110 kilograme 25 ani

Florin Ţurcanu (linia a II-a) 1,95 metri 120 kilograme 24 ani
Ion Teodorovici (linia a II-a) 1,90 metri 115 kilograme 26 ani
Andrei Bujoreanu (linia a II-a) 1,86 metri 115 kilograme 22 ani
Bogdan Onofrei (linia a III-a) 1,94 metri 105 kilograme 20 ani
Andrei Andronic (linia a III-a) 1,96 metri 110 kilograme 25 ani
Iulian Nichiforiuc (linia a III-a) 1,84 metri 105 kilograme 31 ani
Cătălin Constantineanu (linia a III-a) 1,85 metri 95 kilograme 19 ani
Lucian Preutescu (linia a III-a) 1,90 metri 100 kilograme 23 ani
Cristian Buzatu (linia a III-a) 1,86 metri 90 kilograme 21 ani

Mihai Creţuleac (mijlocaş la grămadă) 1,70 metri 72 kilograme 25 ani
Răzvan Brăteanu (mijlocaş la grămadă) 1,70 metri 78 kilograme 20 ani
Tiberiu Conache (mijlocaş la deschidere) 1,76 metri 81 kilograme 25 ani
Ovidiu Soloniuc (mijlocaş la deschidere) 1,82 metri 100 kilograme 28 ani

Lucian Drelciuc (centru) 1,80 metri 100 kilograme 26 ani
Cornel Opariuc (centru) 1,80 metri 85 kilograme 25 ani
Marius Hamciuc (centru) 1,79 metri 79 kilograme 21 ani
Ovidiu Bursuc (centru) 1,70 metri 90 de kilograme 30 ani
Dan Scolobiuc (centru) 1,75 metri 110 kilograme 43 ani

Ionuţ Oprea (aripă) 1,70 metri 80 kilograme 22 ani
Andrei Ştefancu (aripă) 1,72 metri 75 kilograme 24 ani
Ionuţ Florea (aripă) 1,75 metri 82 kilograme 19 ani
Ionuţ Flutur (fundaş) 1,77 metri 80 kilograme 27 ani

Din păcate din cei 30 de jucători cu care CSM Bucovina a început sezonul competiţional 2010, puţini vor mai rămâne şi în picioare la final pentru că anul care se încheie a fost unul în care accidentările au depăşit cele mai negre previziuni.

„Grupa leilor” pentru CSM Bucovina Suceava

CSM Bucovina Suceava a avut un ghinion teribil la tragerea la sorţi a grupelor din Divizia Naţională 2010 nimerind practic în „grupa leilor”. Sucevenii au nimerit în grupa A alături de echipele CSM Baia Mare, campioana en-titre, Dinamo Bucureşti, U Cluj, CSM Bucureşti şi Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad. De la bun început nu s-a pus preţ pe disputele cu CSM Baia Mare şi Dinamo, grupări de forţă şi apoi s-a privit cu mare circumspecţie peste celelalte trei formaţii, din Arad, Bucureşti şi Cluj, formaţii alcătuite din jucători tineri, valoroşi şi dornici de afirmare.

Aşa după cum au anticipat cunoscătorii rugbiului sucevean, prima parte a campionatului a fost una fără nicio şansă pentru rugbiştii de la CSM Suceava care au pierdut toate cele zece partide disputate. Trebuie de spus totuşi că faţă de alţi ani în care au pierdut ruşinos fără să marcheze vreun punct, în sezonul regulat 2010 sucevenii au punctat pe tabela de scor.

După zece înfrângeri din zece posibile, CSM Bucovina Suceava şi-a compromis în mare parte sezonul competiţional şi şi-a pregătit „bagajele” pentru eşalonul secund. Cu un lot subţiat drastic de accidentări şi cu o pregătire competiţională necorespunzătoare, semiprofesioniştii de la CSM Bucovina Suceava s-au îndreptat către Divizia A cu un pasiv de 16 înfrângeri, ca niciodată şi doar cu o victorie şi un egal la activ.

Şi antrenorul Constantin Vlad, la fel ca şi cei care cunosc rugbiul sucevean au fost de acord cu faptul că gruparea suceveană nu a avut nicio şansă în 2010 şi că probabil trebuie realizată o schimbare de orientare către tineret.

Mai grav este însă faptul că în noul format al Diviziei A de rugby CSM Bucovina Suceava va avea un program infernal şi nişte adversari extrem de competitivi.
Formaţia suceveană va avea ca adversare, după toate probabilităţile, echipe ca Poli Iaşi, Ştiinţa Petroşani, Rulmentul Bârlad, Olimpia Bucureşti, Callatis Mangalia, Stejarul Buzău şi CSŞ 2 Baia Mare. Cel mai interesant lucru este acela că, noul sistem de joc pentru Divizia Naţională presupune 28 de etape!, adică două tururi şi două retururi. O echipă care şi aşa s-a descurcat greu din punct de vedere financiar este dificil de crezut că va putea face faţă unui astfel de „maraton”.

Totuşi, anul 2010 a fost unul în care şcoala de rugby suceveană s-a reafirmat cu putere. Dacă echipa de seniori a avut probleme, din urmă au venit tineri care s-au afirmat şi pe care se poate conta. Eforturile depuse de profesorul Dumitru Livadaru la LPS Suceava au dat roade şi majoritatea jucătorilor crescuţi aici au ajuns jucători de bază ori ai formaţiei sucevene, ori ai altor grupări de top din primul eşalon valoric.

Suceava a avut trei reprezentanţi la Campionatele Mondiale de rugbi Under 20

La Campionatul Mondial de rugby Under 20, care s-a disputat la Moscova. din lotul naţional al României au făcut parte Gabriel Conache, Constantineanu şi Florea, toţi trei componenţi ai echipei de juniori I a LPS Suceava.

Pe lângă cei trei sportivi suceveni, din staff-ul tehnic care s-a ocupat de pregătirea reprezentativei României care a evoluat la Mondialele Under 20 din Rusia a făcut parte şi antrenorul sucevean Dumitru Livadaru.

2010, anul în care Constantin Vlad a sărbătorit 20 de ani de antrenorat

Unul dintre se poate spune simbolurile rugbistice sucevene este antrenorul Constantin Vlad. Tehnicianul sucevean a sărbătorit în 2010 două decenii de când este antrenor, chiar dacă sezonul 2010 a fost unul negru. În această perioadă, gruparea suceveană a fost 15 ani în primul eşalon valoric al rugbiului românesc şi doar 5 în divizia a II-a. Declaraţiile celui care pregăteşte echipa CSM Bucovina Suceava sunt caracteristice stilului său ponderat cu care ne-a obişnuit.

„Eu sunt un om modest, care nu vorbeşte foarte mult, dar care a iubit şi iubeşte rugbiul sucevean. Şi ca jucător, şi ca antrenor am dorit ca Suceava să fie un nume în rugbiul românesc şi cred că am şi reuşit.

Timp de 5 ani am participat şi la pregătirile selecţionatelor de rugbi ale României. Am fost antrenor secund al naţionalei de seniori în perioada 2001-2002 şi antrenor principal al formaţiei de tineret a României în perioada 2004-2008. În palmares am două titluri de campion european de tineret în 2006, la Sopot, şi în 2007, la Bruxelles, un titlu de vicecampion european în 2005, la Valladolid, şi un loc IV la Campionatele Mondiale, din 2008, în Chile”, a declarat antrenorul Constantin Vlad la jubileul său din iulie.

La final de an trebuie de menţionat faptul că rugbiul are tradiţie la Suceava şi la fiecare Campionat Mondial a avut un reprezentant în echipă, lucru care se pare că se va întâmpla şi la Mondialul din Noua Zeelandă acolo unde merge şi România. Cum rugbiştii suceveni nu s-au speriat niciodată de dificultăţi şi au găsit energia de a merge mai departe, suntem convinşi că acest lucru se poate întâmpla şi de anul viitor.


Intră acum și în grupul de