CS Universitatea II Suceava termină pe primul loc sezonul competiţional 2010-2011


Intră acum și în grupul de

CS Universitatea II Suceava a reuşit performanţa de a încheia sezonul competiţional 2010-2011 pe primul loc în seria A, în pofida faptului că nu avea drept de participare la baraj.

Tinerii jucători suceveni au demonstrat la finele acestui campionat că au crescut mult în valoare şi au reuşit să fie peste formaţiile reprezentative ale unor centre de tradiţie în handbalul masculin românesc ca Iaşi, Vaslui sau Galaţi.

În ultimul meci al acestui sezon competiţional CSU II Suceava a pierdut în faţa grupării Poli Iaşi pe terenul acesteia cu 33-37.

„Am jucat mai modest în prima repriză, dar pe final am revenit şi am pierdut onorabil în opinia mea dacă ne gândim că am jucat cu trei juniori şi am folosit jucătorii care au evoluat mai puţin în acest campionat. Faptul că CSU II Suceava a încheiat sezonul competiţional pe primul loc în seria A demonstrează faptul că tinerii noştri sportivi s-au maturizat, au progresat şi se poate pune bază pe ei.
Am reuşit să arătăm că putem gestiona un meci cu echipe cu mult mai mare experienţă şi cu tradiţie în handbal ca Poli Iaşi, HC Vaslui sau U Galaţi. Sperăm ca şi în sezonul viitor să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor şi o parte din tinerii noştri să fie promovaţi la formaţia de Ligă Naţională” a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Clasament

1. CSU II Suceava 24 18 0 6 667-595 36
2. HC Vaslui 24 16 1 7 634-582 33
3. U Galaţi 23 14 1 8 610-526 29
4. Poli Iaşi 24 12 1 11 609-609 25
5. CSM Focşani 23 9 4 10 531-509 22
6. LPS Piatra Neamţ 23 4 0 19 452-601 4**
7. Ştiinţa II Bacău 23 4 1 18 283-384 -7*

  • echipă penalizată cu 4 puncte – nerespectarea cerinţelor de vârstă
  • echipă penalizată cu 16 puncte – 14 pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă şi două pentru neprezentare

Intră acum și în grupul de