Minifotbal: Campionii din 2010 merg la barajul Turneului final national


Intră acum și în grupul de

Comisia de organizare a Campionatului Municipal de Minifotbal a decis marţi seară ca formaţia Railex ODN să participe la barajul pentru Turneul final naţional.

Întrucât întrecerea de la Suceava se va încheia pe 24 iunie, iar barajul va avea loc pe 16 iunie, de la ora 18:00, la Roman, membrii comisiei au hotărât ca în acest sezon, la baraj să participe echipa care câştigat ediţia trecută de campionat şi care a terminat pe primul loc sezonul regulat din ediţia 2010-2011. Anul viitor, echipa care va reprezenta judeţul nostru la Turneul final naţional va fi desemnată în urma unui meci de baraj între campioana din acest an şi campioana viitoarei ediţii (2011-2012).

Railex ODN-Revine e finala cupei

Cât priveşte Turneul final naţional al Cupei României (Sibiu, 23-26 iunie), acolo, reprezentanta Sucevei va fi Revine, care marţi seară s-a calificat în finala fazei locale după penaltiuri eliminând pe Interconti. A fost 0-0 după timpul regulamentar de joc şi cele două reprize de prelungiri, iar la loviturile de departajare, experimentatul portar Dumitru Botezatu a parat lovitura lui Afloarei ducându-şi formaţia în ultimul act. Revine va înfrunta în finală pe Railex ODN, cele două echipe urmând a se întâlni pentru a treia oară în acest sezon, de fiecare dată câştigând Revine. În semifinale, Railex ODN a dispus cu 3-1 de Adistal.


Intră acum și în grupul de