Volei masculin: Bogdan Olteanu s-a transferat la Dinamo


Intră acum și în grupul de

Fostul echipier al formaţiei de volei masculin CSMU LPS Suceava, Bogdan Olteanu, s-a transferat la Dinamo Bucureşti. Component al lotului naţional de juniori, Bogdan Olteanu a ales să joace la un club puternic de primă Ligă, Dinamo clasându-se la finele sezonului competiţional 2010-2011 pe locul III.

„Ne aşteptam oarecum ca sportivul nostru să încerce să joace în Divizia A1. După selecţionarea lui în lotul naţional de juniori, cota lui Bogdan Olteanu a crescut şi el a ales clubul Dinamo ca viitoarea lui echipă.

Pentru noi rămâne satisfacţia că l-am pregătit timp de un sezon, propulsându-l practic în voleiul mare. Bogdan Olteanu este un tânăr cu reale calităţi fizice, care dacă mai reuşeşte să câştăge ceva forţă în picioare poate ajunge un jucător de mare valoare”, a declarat profesorul Victor Pancu.


Intră acum și în grupul de