Emotii si regrete la pensionarea antrenorului emerit Constantin Tapirjan


Intră acum și în grupul de

Dacă în prezent se poate vorbi de o şcoală de lupte greco-romane la Suceava, acest lucru i se datorează în mare măsură antrenorului emerit Constantin Tăpîrjan. Adevărată legendă atât la nivel local, dar şi naţional, profesorul sucevean a instruit timp de peste 35 de ani sportivi care au adus faimă Bucovinei. Aşa cum singur spunea, profesorului Constantin Tăpîrjan i-a plăcut să lase loc de bună ziua peste tot pe unde a trecut, iar cei pe care i-a educat au devenit pe lângă sportivi de mare valoare şi oameni adevăraţi.

Deşi cea mai mare parte a carierei sale ca antrenor şi profesor a fost legată de Liceul nr.4 „Samuil Isopescu”, în ultimul an Constantin Tăpîrjan a fost profesor la Şcoala Generală nr. 1 din Suceava. La capătul acestui singur an petrecut împreună, colectivul de profesori din cadrul acestei unităţi de învăţământ condus de directoarea Tamara Brutaru, impresionat de modestia şi profesionalismul antrenorului emerit sucevean, i-a organizat o emoţionantă festivitate cu ocazia pensionării.

În faţa profesorilor de la Şcoala generală nr. 1 din Suceava, a unor mai vechi colegi şi a unor foşti elevi, a fost rememorată activitatea prodigioasă depusă de antrenorul emerit Constantin Tăpîrjan.

Profesorul Constantin Tăpîrjan şi-a început cariera la Galaţi, în 1964, pentru ca din 1965 să vină la Rădăuţi la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”. După terminarea stagiului militar şi a cursurilor Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, el a revenit la Suceava la Liceul Nr. 4, „Samuil Isopescu” din Suceava.

Dintre cele mai importante realizări ale profesorului Constantin Tăpîrjan pot fi amintite medaliile olimpice cucerite de Ilie Matei şi Ion Grigoraş la Los Angeles în 1984 şi performanţele realizate de aceeaşi sportivi la Mondialele de seniori şi juniori. Printre cei mai buni elevi ai profesorului Constantin Tăpîrjan, devenit antrenor emerit în 1988, îi putem aminti pe Ion Irimiciuc, multiplu medaliat şi el în competiţiile mondiale şi europene, şi Ovidiu Croitoru, campion mondial de juniori.

Antrenorul emerit Constantin Tăpîrjan se poate mândri şi cu câţiva discipoli de excepţie în ceea ce priveşte antrenoratul şi pregătirea viitoarelor talente, Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan. Primul este în prezent directorul clubului CSM Suceava, iar cel de-al doilea este, probabil, unul dintre cei mai sufletişti şi mai calculaţi tehnicieni ai luptelor greco-romane din Suceava.

După trecerea în revistă a unei cariere de excepţie, la festivitatea prilejuită de pensionarea antrenorului emerit Constantin Tăpîrjan au luat cuvântul pe rând, Andrei Bolohan, fost elev al profesorului actualmente şi el profesor la LPS Suceava, Gheorghe Ignat, fost elev al profesorului multiplu medaliat în competiţiile naţionale, Mihai Purice, profesor la Liceul „Samuil Isopescu” coleg de breaslă timp de 30 de ani cu sărbătoritul, precum şi profesoara Gabriela Mihai din partea gazdelor. Primii doi vorbitori i-au mulţumit antrenorului emerit Constantin Tăpîrjan pentru că le-a fost şi profesor şi mentor şi al doilea tată practic. Colegul şi prietenul Mihai Purice i-a urat profesorului pensie lungă, iar reprezentanta colectivului de profesori ai Şcolii nr.1 Suceava a lăudat bunul simţ al profesorului Constantin Tăpîrjan care a reuşit doar într-un singur an să se facă iubit de toţi colegii de breaslă.

Proaspătul pensionar Constantin Tăpîrjan a mulţumit pentru urările primite şi a menţionat că toată viaţa s-a străduit să fie corect, să muncească cinstit şi a încercat să lase ceva în urma lui.

„Eu nu vorbesc mult, dar am încercat întotdeauna să spun ce am pe suflet. Cei care mă cunosc cât de cât ştiu că am ajutat atât cât am putut pe toată lumea” a afirmat profesorul Constantin Tăpîrjan.

Aşa cum îl ştim noi pe dom profesor Tăpîrjan, chiar dacă a „agăţat ghetele în cui” nu credem că va putea sta departe de salteaua de lupte şi suntem convinşi că actualii antrenori vor avea nevoie oricând de sfatul unui maestru.


Intră acum și în grupul de