Volei masculin – Campionatele Balcanice de cadeti: Falticeneanul Stefan Lupu, medaliat cu bronz impreuna cu echipa Romaniei


Intră acum și în grupul de

Naţional de volei masculin cadeţi a României a reuşit să cucerească medalia de bronz a Balcaniadei găzduite de oraşul Istanbul. Tinerii voleibalişti români pregătiţi de cuplul de antrenori Vicenţiu Dumitrescu şi Daniel Săvoiu au trecut în grupe cu un dublu 3-0 de echipe Moldovei şi Albaniei, pentru a pierde apoi în faţa echipei gazdă.

În semifinale, România a fost învinsă de formaţia Serbiei, dar a câştigat apoi final mică pentru locul III în faţa echipei Bosniei. Unul dintre titularii echipei de volei masculin cadeţi a României a fost sportivul Ştefan Lupu de la CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni. Jucătorul descoperit şi pregătit la clubul fălticenean de Ionuţ Ciocan, a avut şansa ca în sezonul precedent să evolueze pentru CSMU LPS Suceava în Divizia A1 de volei masculin la doar 16 ani.

„Este un motiv de mândrie pentru noi pentru că am avut şansa să-l avem pe sportivul nostru la această Balcaniadă, la fel cum a fost de fiecare dată la toate competiţiile la care a reprezentat România. Generaţia pe care am avut-o şi pe care o mai avem la CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni este una de excepţie şi sper ca cei care fac parte din ea să ajungă voleibalişti de prim rang”, a declarat antrenorul de la CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni, Ionuţ Ciocan.

Din lotul naţionalei de cadeţi a României la Balcaniada din Turcia 2011 a mai făcut parte şi Cosmin Andone de la CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni, ocupanta locului IV în finala Campionatului Naţional din acest sezon competiţional.


Intră acum și în grupul de